Delacomatul

Oamenii sunt niște fiinţe tare ciudate. Bârfesc, etichetează, comentează, dau verdicte și, bineînțeles, își bagă nasul peste tot, dorind să le știe ei pe toate. Dar toate procesele astea nu le ies dintr-o dată, pentru că, știm cu toții, viaţa e complexă și are multe aspecte. Așa că  la început purced cătinel-cătinel la treabă, apucându-se să împartă tot ce stă și tot ce mișcă, tot ce știu dar mai ales ce nu știu, tot ce îi înconjoară dar și tot ce au auzit de la alții pe categorii, subcategorii, minicategorii, microcategorii, nanocategorii ș.a.m.d. Reduc un univers întreg la bucăţele mai mici, după anumite criterii.  Carevasăzică… categorisesc!

E ca atunci când îţi place cașcavalul și n-ai mai „pupat” de mult: când găsești, îţi iei o roată întreagă, să știi că ai. Dar nu poţi s-o mănânci pe toată odată, că e prea mare și nu încape în gură. Iei un cuţit și-o tai în bucăţele mai mici. Și iată! Gura ta nu trebuie să fie cât o șură ca să poată să se înfrupte din minunăţia cașcavaloasă!

Iar dacă oamenii categorisesc tot, nu se putea să nu se categorisească și pe ei înșiși.

De multe ori cu simţ de răspundere, alteori fără să se gândească prea mult, la nervi. „Femeia la volan? Catastrofă!”,„Bărbaţii? Toţi-s niște porci!”. Sună cunoscut?

Partea cea mai interesantă e că cineva (un cineva generic, desigur) poate să facă parte din mai multe categorii.

Cum eu sunt mascul, feroce câteodată, îmi plac exemplele cu femei. Așa că o să luăm, de exemplu, o roșcată. Pentru că e roșcată, face parte din categoria… ascult! Haideţi că nu e greu… Exaaaaact! Face parte din categoria roșcatelor! Doar v-am zis că nu e greu!

Roșcata noastră poate  că are carnet de șofer. Cum știm că nu toate roșcatele au carnet de șofer și mai știm că nu toate femeile care au permis sunt roșcate, e clar că avem o subcategorie. Așa că ea face parte din subcategoria roșcatelor care… care… haideţi, nu e greu!… Exaaaaact! Care au carnet de șofer.

Aceeași roșcată poate vrea să afle de ce e ea roșcată și de ce are ea carnet de conducere a autovehiculelor. Şi poate c-a aflat de la prietene că horoscopul îi poate  spune tot ce vrea să afle. Iar pentru că e o roșcată modernă și cunoaște fără doar și poate data și ora la care s-a născut, poate afla foarte ușor în ce zodie e. Și chiar ascendentul! A și aflat deja. Să zicem că e… fecioară. Faptul că e fecioară… pardon, nu vreau să mă înţelegeţi greșit… faptul că e în zodia Fecioarei n-o ajută absolut deloc să-și dea seama de ce e ea roșcată și de ce și-a luat permisul. Dar noi am găsit o microcategorie. Avem o roșcată din zodia Fecioarei care poate conduce mașini.

Dacă mai are și televizor HD smart (adică deștept, cu studii superioare), se înscrie cu succes în nanocategoria roșcatelor din zodia Fecioarei care știu să conducă și au televizor HD deștept. Putem s-o ţinem așa încă o grămadă de vreme dar mă opresc aici. Sunt convins c-aţi înţeles.

La fel ca și viaţa, omul e de asemenea complex și are multe aspecte așa că nu le poţi sesiza pe toate dintr-o dată. Dintre toate categoriile în care se încadrează o persoană poţi să le observi la un moment dat doar pe unele. Ba mai mult decât atât, categoriile cunosc o migraţie interioară, așa că importanţa lor relativă pentru persoana respectivă e variabilă. Oricare categorie poate să devină „alfa” la un moment dat. Şi se poate chiar ca acel cineva să nu fie conștient de asta.

După ce a meditat foarte serios asupra acestor considerente și bazându-se pe experienţa acumulată după construirea și punerea în folosință a automatului care făcea sendvișuri în funcţie de zodie  sau profesie, de grupa sanguină sau de greutate, de culoarea ochilor sau de culoarea părului etc. Delaco a plusat și-a inventat un alt automat. Având în vedere că primul automat era perfect, acest al doilea era mai mult decât atât. Era mai mult ca perfectul!

Şi a dat toată lumea pe spate cu latura lui… psihologică!

Poftim? Latură psihologică la un aparat? Păi da! La celălalt aparat, trebuia să apeși diverse butoane, să selectezi tu categoria în care credeai că te încadrezi. Ultimul răcnet în materie de automate are jumătate din carcasă ocupată cu senzori și arată… ca de pe altă planetă!

Când te oprești în faţa lui te „citește” el pe tine, găsește perfect categoria în care te încadrezi fix atunci când faci comanda și-ţi oferă exact ce-ai nevoie! Asta da treabă! Când tehnologia  ultra-avansată se-mbină cu producția de bucate delicioase, nu poate ieși decât un lucru minunat de mirific: : DELACOMATUL!

E momentul să vedem cum se descurcă minunăţia în viaţa reală.

*

Doamna Vivi se apropie grăbită. Abia a ieșit de la serviciu unde a fost îngropată toată ziua într-un munte de hârtii. Prânzul și l-a ameţit doar cu niște chipsuri și-a băut o Dunăre carbogazoasă ca să le stingă.

E foarte curioasă ce-o să-i ofere astăzi aparatul. Până acum de fiecare dată a nimerit-o la fix.

„Doamnă, suntem încântaţi că aţi revenit!” apare pe ecran.

Doamna Vivi zâmbește și așteaptă cuminte magia Delacomatului. E nerăbdătoare să iasă sendvișul croit în funcție de ce e mai important în viaţa ei în exact acel moment.

Tăviţa aparatului iese afară și mirosul o înnebunește pe domna Vivi. Deja îi plouă-n gură. Se uită la lista de ingrediente de pe ecran.

Un baton de pâine neagră, cu seminţe ușor prăjite, conținând fibre și vitamine care să lupte pe viaţă și pe moarte cu chipsurile inamice de la prânz. Niște felii gustoase și grăsane de cașcaval de sendviș (adică  lapte proaspăt în stare solidă, ca să nu-l verși pe tine), topite potrivit pentru a scălda un hot-dog perfect prăjit, crocant pe dinafară și zemos pe dinăuntru. Niște jumătăţi de felii de castravete alături de fâșii de ardei gras, într-un contrast perfect și proaspăt cu moliciunea hot-dog-ului asaltat de cașcaval. Mmmmm!

La sfârșitul listei de ingrediente, clipește pe ecran și completarea „Astăzi faceţi parte din categoria:…”

Cu sendvișul în mână, doamna Vivi mușcă o dată cu poftă  din el și începe să mestece, dar fără să-și desprindă privirea amuzată de pe afișaj.

Textul se stabilizează: „Astăzi faceţi parte din categoria celor care: nu și-au plimbat câinele”. Şi de la difuzorul aparatului se aud niște schelălăieli.

Desigur! Hot-dog! „Câine-fierbinte”! Adică furios pentru că n-a mai ieșit din casă de două zile. Şi verdele de la castraveţi și ardei, o aluzie subtilă la verdeaţa de afară, de care săracul Grivuţă n-a avut parte în ultima vreme. E adevărat că doamna Vivi a fost superocupată și nici nu s-a simţit așa bine. Dar sendvișul i-a dat toate puterile de care avea nevoie și Grivuţă o să fie azi un câine foarte fercit!

*

Ionică e pe drumuri încă de dimineaţă. A fost în picioare la primul cântat al cocoșului pentru că avea multe de rezolvat. Acum îl dor tălpile, dar le-a dovedit pe toate. L-a apucat foamea de ceva timp, da’ ce-a văzut pe la magazinele cu mâncare nu l-a atras deloc. Ziceau ăia că sunt șnițele de pui sau de vită dar el nu vedea decât cruste galbene sau coji maro. Şi Ionică a învăţat de mic, pe pielea lui, că nu e bine să mănânce ce nu cunoaște.

Acum se oprește ușor nedumerit. Simte un miros…hmmm… o aromă de… ceva bun. Vine de la… din mâna doamnei de colo! E un sendviș care arată și miroase delicios și l-a luat de la automatul ăla plin de luminițe. Pare să fie exact ce-i trebuie așa că ajunge în faţa aparatului în doi timpi și trei mișcări.

Nu durează mult și se întâmplă minunea:

Un baton de pâine de secară, bronzat atât cât trebuie, îmbrăţișează niște bucăţi de pastramă de oaie care se conversează cu niște jumări suculente. Carnea se relaxează pe un pat de cremă de brânză cu usturoi. Niște bucăţi de cașcaval afumat venite în vizită dezbat probleme de filosofie brânzoasă cu fire de ceapă verde. Care nu înţeleg.

De unde știe aparatul ce-i place lui cel mai mult și mai mult? Astea erau bucatele din bocceluța lui de refăcut vlaga când mergea la coasă pe câmp și în nici un caz nu se aștepta să dea peste ea în orașul ăsta mai aglomerat decât un mușuroi de furnici. Iar combinaţia cu usturoiul și foile de ceapă…mmmm! E o minune, de care se bucură toate papilele gustative ale lui Ionică. Din toata ființa.

Pe ecranul aparatului clipește un text: „Astăzi faceţi parte din categoria celor cărora: le e dor de casă” dar Ionică e mult prea preocupat cu transbordatul sendvișului din mediul exterior în cel interior, aflat în mare nevoie, ca să mai bage de seamă ultimul rând de pe ecran. Probabil că la fel ar zice și el, dacă l-ar întreba careva.

*

Maria vine spre aparat, șchiopătând ușor. De când a apărut în calea ei i-a schimbat viaţa. În bine. Ea nu mănâncă deloc carne și era tot timpul chinul de pe lume să aleagă de la vreun  fast-food ceva ce să poată mânca. Dar gata! S-a terminat! Automatul Delaco o satisface din toate punctele de vedere! Sau, mă rog, din aproape toate punctele de vedere. Despre cele culinare vorbesc aici. A devenit fanbrânză.

Abia așteaptă să vadă ce surpriză o să-i ofere azi ”bucătarul” ei preferat.

Primul strat, cremă de brânză. Întinsă cu dare de mână peste niște pufoșenii din făină graham (nu chiar negru ca la ţară, dar nici albul caloriilor rele). Portocaliul plin de bucurie al morcovului ras zâmbește larg de pe așternutul alb al cremei de brânză pentu că are plăcera să susţină bucăţele de brânză albă, ușoară, pentru diete. Care bucăţele sunt maxim de cochete: și-au pus pe cap o fandacsie extravagantă din frunze fine de spanac, pentru contrast. Totul e desăvârșit cu picăţele decorative de măsline. Mmmm… ce combinaţie fermecător de gustoasă!

Ecranul începe să clipească.

„Astăzi faceţi parte din categoria celor care: au nevoie să vadă mai bine”

Aaaa… Maria zâmbește vinovat. Știe că mașina are dreptate. Morcovul și spanacul sigur o vor ajuta data viitoare să vadă groapa din trotuar înainte să calce în ea, chiar dacă o să fie tot cu ochii prin vitrinele magazinelor de lux.

*

Domnul Urseanu, îmbrăcat într-un costum corect, dotat și cu cămașă și cravată, leagănă ușor servieta frumoasă, de piele, de parcă-ar vrea s-o adoarmă. Parc-ar trebui să facă ceva, dar nu-și aduce aminte exact ce… Aaaa! Să mănânce! Aproape că uitase.

Delacomatul e chiar în faţa lui. Domnul Urseanu se așează cuminte în fața aparatului. Servieta nu se mai leagănă

Crema de brânza natur e piedestalul pe care sunt etalate, alternativ, sculpturi artistice din emmentaler, cașcaval afumat și maasdam.  Sunt ArtDeco și au bijuterii confecţionate din nuci, smochine și migdale. Totul este protejat de vicisitudini de două jumătăţi de baton alb de o eleganţă rafinată, peste care tronează bobiţe de struguri înfipte în scobitori.

„Astăzi faceţi parte din categoria celor care: au uitat de ziua soției” clipește Delacomatul.

Chipul corporatist se albește dintr-odată și aproape că scapă și sendvișul din mâini. Iolanda…cum a putut să uite… ca să vezi în ce hal l-a adus munca asta nebună.

Se uită la ceas și-o ia la fugă. Nu înainte să muște o dată din sendviș. Încă mai are timp să cumpere colierul, brăţara și cerceii cu pietre preţioase pe care a pus ochii de ceva vreme.

*

Rareș pășește rar. Şi nu doar din cauză că-l cheamă Rareș. Pur și simplu n-are nici un motiv să fie mai rapid. Merge spre casă, dar e o casă goală, nu-l așteaptă nimeni acolo. Nici măcar mâța, care i-a fugit într-o zi pe geam și nu s-a mai întors.

Deodată, niște luminiţe îi atrag atenţia. Se duce să le studieze mai îndeaproape. Sunt luminiţele unui aparat care bâzâie… și scoate afară o tăviţă din care se răspândesc arome îmbătătoare.

Perfecţiunea chiflelor rotunde, de pâine albă picurată cu susan șturlubatic, adăpostește straturi generoase de brânză ademenitoare cu somon, îmbrăcate cu fuste creţe de salată iceberg. Printre faldurile fustelor se împrietenesc capere săltăreţe cu aurul boabelor de porumb. Totul este plăcut dinamizat cu un puf de chili. Pentru senzaţii intense!

„Astăzi faceţi parte din categoria celor care: s-au plictisit grav” spune Delacomatul.

-Ei nu, serios?! dar deja rânjește cu gura până la urechi la vederea minunăţiei.

Şi se gândește că într-adevăr a plecat de la muncă intr-o stare de totală apatie pentru că a învârtit aceleași hartii la birou de i-a venit acru-n gură. Activitatea asta așa de incitantă i-a supt toată energia și toată pofta de viaţă. Aproape uitase că trebuie să mai și mănânce.

Pleacă zâmbind din faţa aparatului, încântat de bucuria papilelor gustative. Nu mai pășește rar.

*

Delacomatul cunoaște în prezent un așa mare succes încât chiar și restaurante cu ștaif (nu dau nume!) și-au comandat propriile automate pe post de chef. O decizie excelentă, întrucât numărul de clienţi le-a crescut cu 50%. Chef-ii Delaco își iau masterul cu brio la sfârșitul fiecărei zile care debordează de clienţi încântaţi.

*

Sendvișurile gustoase au fost pregătite pentru SuperBlog2014

Anunțuri

16 gânduri despre &8222;Delacomatul&8221;

  1. Roscata (vopsita), fecioara, usor plictisita de ceea ce am astazi de facut, cu ochii mari de uimire si necaz ca am uitat sa ma joc cu pisicuta, superincantata de ideea articolului tau, astept sa intalnesc prin oras Delacomatul! :)))

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s