Zeiţa focului care pulsează

Parcă nici acum nu-mi vine să cred!

Cu toate că a trecut o grămadă de vreme de când m-am trezit pe lumea asta, am momente în care cred că trăiesc într-un vis. Din când în când recitesc intrările din jurnalul meu de „zeiţă” și parcă e… povestea altcuiva.

E foarte palpitant să citesc despre eroina care s-a trezit pe nava ce ţipa din toate circuitele „Avarie!!! Avarie!”, fără să știe unde a ajuns. Chiar și după ce și-a adus aminte că s-a produs un accident când lucra la nava-prototip de la  „Hyperspace Inc.” și a folosit toate resursele navei ca să se lămurească unde a ajuns, n-a aflat decât că… nu poate fi sigură de nimic. Datele adunate n-o îndreptăţeau decât la presupuneri și bănuieli.

Şi presupunerile „școlite” indicau că se află pe planeta Pământ, dar un alt Pământ decât cel supertehnologizat pe care-l știa ea: fără comunicaţii prin microunde, fără sateliţi, fără… orice fel de tehnologie . Nu puteau fi decât două ipoteze: ori nava ajunsese prin cine știe ce minune a fizicii cuantice în trecutul Pământului pe care se născuse ea, ori făcuse un salt într-un univers paralel.

După câteva zile de singurătate depresivă, descoperă sau mai bine zis e descoperită de niște femei păroase, dintr-un trib primitiv. Acestea-i  aduc ofrande de fructe și o consideră a fi o zeiţă dintr-o veche profeţie a lor. O numesc „Zeiţa focului rece” pentru că nava are lumini care nu produc căldură.

Pentru că e obsedată de părul de pe corp pe care-l consideră dezgustător, eroina jurnalului are coșmaruri din momentul în care realizează că tratamentul de epilare definitivă pe care-l făcuse a fost anulat de călătoria neprevăzută cu nava. Disperată, caută în bagajele astronauţilor care erau programați să plece cu nava și, din fericire, găsește un aparat de ras și unul de tuns.

În timp, eroina din jurnal ajunge să acorde îngrijiri medicale bărbaţilor răniţi ai tribului și le învaţă pe femei epilarea și igiena personală.

Ajunge apoi în culmea fericirii când găsește, la o altă scotoceală prin bagaje, un aparat pentru epilarea definitivă cu „Lumină intens pulsată”.

Numai că toate aceste aventuri nu sunt doar ficţiune într-o carte, ci peripeții  pe care le-am trăit pe propria-mi piele. Sunt totuși destule momente în care-mi vine greu să cred prin ce-am trecut și din cauză că s-au petrecut… demult! Şi de atunci s-au mai întâmplat multe.

Mi-am dat seama că, dacă e să folosesc aparatul de tuns și cel de ras ca să epilez toate femeile din trib, voi rămâne repede fără ele pentru că, oricât de fiabile ar fi, tot se vor toci la un moment dat. Le-am explicat acest lucru celor două băștinașe  care mi-au fost alături de la început, Rhayaa și Mhuny, mamă și fiică, iar împreună am decis ca epilarea să fie un fel de premiu acordat unei femei care s-a remarcat prin fapte deosebite, o dată la șase luni. Exceptându-le pe ele, desigur, care au privilegiul de a le folosi cam o dată la trei-patru săptămâni ca să țină departe părul bogat, care le este specific. Iar ca să folosim aparatele pentru tuns sau bărbierit bărbaţi, destinaţia iniţială a aparatelor mele, nici nu s-a pus problema. Pe de altă parte nici nu cred că și-ar dori vreunul, pentru că bărbații acestui trib privesc părul ca pe o dovadă a bărbăţiei lor.

Evident că aparatul pentru epilare definitivă e pentru folosinţa mea exclusivă și secretă. În continuare nu știu cât m-a dereglat „călătoria” cu nava, așa că nu știu de câte ședinţe de depilare voi mai avea nevoie pentru rezultate permanente. Vestea proastă pentru mine e că am consumat deja jumătate din cartușele cu impulsuri dar vestea bună e că părul de pe corpul meu nu mai crește acum așa cum a crescut în perioada de început a sosirii mele aici.

Pe lângă preocupările legate de îngrozitor de oribilul păr nedorit, am încercat să le învăţ câte ceva pe cele două „preotese” ale mele. Pentru că dacă eu sunt „zeiţă”, trebuie să am niște preotese, nu? Chiar dacă insist, de fiecare dată când vine vorba între noi, că sunt și eu un om, la fel ca și ele, doar că aparţin unei alte lumi, cu o tehnologie mai avansată. Ele nici nu înţeleg ce e aia tehnologie. De fiecare dată dau din cap, zâmbesc și se înclină până la pământ… Așa au început să facă de când am fost atacată de un lup rătăcit, într-una din plimbările mele prin câmpie. Nu știu cum de erau aproape și-au văzut lupul căzând inert după contactul cu scutul personal de protecţie. De atunci, de fiecare dată când le zic că sunt om, la fel ca și ele, doar zâmbesc și se prosternează. Pe de altă parte, e adevărat că scutul începe să acţioneze doar de la o anumită viteză de contact și nu are niciun efect la interacţiunile pașnice dintre noi. Cum nu se vede nimic și ele nu simt nimic, pentru niște persoane primitive poate părea ceva magic, o protecţie demnă de zei. Bineînţeles că eu nu ies niciodată din navă fără scut.

Dar vorbeam de învăţătură… După ce am reușit să le învăţ limba guturală cu un mare ajutor din parte softului lingvist de pe navă, am observat că matematica lor are la bază cifra cinci. Numerotarea lor pornește cu 1,2,3, 4 și 5 după care folosesc 5 și 1 pentru 6 sau de 4 ori câte 5 pentru douăzeci ș.a.m.d. Dacă noi folosim sistemul de numărare în bază zece, probabil o facem pentru că ne gândim că degetele de la mâini, fac zece adunate, la fel ca și cele de la picioare. Se pare că băștinașii Pământului ăsta ciudat nu iau în considerare membrele decât separat, întrucât altfel nu-mi explic sistemul lor de numărare.

Nu știu ce mi-a venit la un moment dat să le predau niște noţiuni de matematică în sistemul cu care sunt eu obișnuită. Mi-a făcut mare plăcere să observ cât de repede „prind” noţiunile preotesele mele și mi-au creat mari așteptări. Așa de mari încât am început să mă gândesc la ele  ca la niște învăţătoare care urmează să predea tuturor copiilor tribului. Dar a doua zi nu mică mi-a fost mirarea când am văzut că… nu mai știau nimic. Ba, mai mult decât atât, nici nu-și aduceau aminte că în ziua precedentă ne-am pierdut timpul încercând să le învăţ ceva nou… Foarte ciudat!

Şi am observat că la fel se întâmpla și cu noţiunile de inginerie primară pe care încercam să le fac să înţeleagă atunci când am crezut eu că le-ar sta mai bine în case construite decât în corturile pe care le foloseau. Pricepeau foarte repede, dar a doua zi erau tabula rasa! Parcă venise cineva cu un burete peste noapte și ștersese tot.

Asta s-a întâmplat de fiecare dată când am încercat să le învăţ cunoștinţe abstracte, la care n-ar fi avut acces decât mult mai târziu în evoluţia lor.

Până la urmă am renunţat. Mi-am dat seama că nu sunt încă pregătiţi, la nivelul lor de dezvoltare, pentru cunoștinţele pe care le aveam eu de împărtășit.

În schimb am observat că, dacă se folosesc de un obiect fizic, ţin minte principiile de funcţionare și-n zilele ce urmează explicaţiilor. Așa au ajuns să folosească mașinile de tuns/ras mult mai bine ca mine și au grijă de ele mai ceva ca ochii din cap. Cred că ar fi făcut asta chiar dacă nu le spuneam eu că altele nu mai am.

Jurnal de naufragiată – Ziua 411

Azi dimineaţă când m-am trezit nu m-am ridicat imediat din pat. N-aveam nimic urgent de făcut și, din când în când, îmi place să mă bucur de momente de leneveală în liniștea navei. La un moment dat, în anumite poziţii parcă auzeam… un ușor clic. Hmmm… Am început să mă foiesc, să-mi dau seama despre ce-i vorba, de unde vine. Până la urmă l-am localizat… chiar sub mine, sub saltea. M-am ridicat, am scos salteaua și sub ea, pe centrul patului, am văzut un decupaj dreptunghiular, ca o ușiţă. După câteva încercări mi-am dat seama că trebuie apăsată și glisată spre dreapta ca să se deschidă.

Primul lucru pe care l-am văzut a fost o ramă neagră. Când am atins-o, în interiorul ei a apărut o imagine! Era o ramă holografică, care arăta o femeie în uniformă de astronaut, ţinută pe după umeri de un bărbat la costum, „uniforma” cadrelor de conducere. După câteva secunde imaginea s-a schimbat și i-am văzut pe cei doi într-un plan mai apropiat. Imaginea s-a schimbat iar. Erau mai multe imagini care rulau în buclă. Am recunoscut-o, în sfârșit, pe femeie: Sonia, pilotul cu o minte brici și-o frumuseţe răpitor de perfectă, alături de soţul ei, directorul de achiziţii de la „Hyperspace”. Așadar a ei trebuia să fie cabina asta!

Orice abur de îndoială mi s-a spulburat în momentul în care am ridicat rama și-am găsit sub ea… ta-daaam… pam-pam… liniștea mea sufletească… pe viaţă!

Adică un alt aparat de epilat cu IPL (intense pulse lighting- lumină intens pulsată) alături de o grămadă de cartușe de impulsuri.

silkn-sensepil-epilator-ipl

Nu m-am putut abţine și le-am numărat până la ultimul: 600 de cartușe! Practic toată zona de sub pat era plină cu cartușe pentru epilator. Ăsta era motivul pentru care Sonia arăta trăznet întotdeauna: era obsedată ca pielea ei să fie frumoasă. Ceea ce îmi prinde mie foarte bine!

După ce-am aflat de compartimentul de sub saltea am luat și celelalte paturi la cercetat și… n-am mai găsit nimic. Adică nici măcar o ușiţă spre compartimentul ascuns. Carevasăzică asta înseamnă să ai un soţ la departamentul de achiziţii: compartimente secrete pentru mici plăceri și mari obsesii. Cu siguranţă cei de la conducerea „Hyperspace” habar n-aveau. Dar eu n-am de gând să spun nimănui despre mana asta cerească.

Ştiu de la procedurile pe care le-am urmat eu că, atunci când te depilezi, primele patru ședinţe trebuie făcute la două săptămâni una de cealaltă, apoi la intervale mai mari de timp , de fiecare dată când se observă că părul a crescut. Dar să presupunem că am nevoie la fiecare două săptămâni de o ședinţă de tratament. Un cartuș, care are 750 de impulsuri, e suficient pentru o epilare completă a corpului. Deci aș folosi două cartușe pe lună iar în aceste condiţii cele 600 de cartușe mi-ar ajunge pentru 300 de luni. Adică 25 de ani, care aici înseamnă o viaţă. Așadar, după calculele mele, pielea mea va fi mătase pură mult timp de acum încolo.

Jurnal de naufragiată – Ziua 412

Rhayaa și Mhuny mi-au povestit că ieri Garhha a reușit în sfârșit să-și găsească băiatul, pe Horhgg  care era dispărut de patru zile.

Tot tribul s-a mobilizat să-l caute de a doua zi după ce a dispărut, dar, după două zile pline de căutări, toată lumea renunţase la speranţă, fiind convinși că a fost atacat de vreo sălbăticiune. În lumea asta, dacă ești rănit și singur, n-ai nicio șansă să supravieţuiești mai mult.

Dar Garhha n-a renunţat! Disperată, a continuat să cerceteze neobosită zona din jurul satului, în cercuri din ce în ce mai largi. Până la urmă l-a găsit într-o fisură stâncoasă dintre dealuri, doar cu câteva julituri și zgârieturi, dar aproape mort de foame. Şi dacă n-ar fi fost niște firișoare de apă pe pereţii stâncoși, n-ar fi rezistat atât timp. Acum sunt amândoi în sat și băiatul doarme după ce a mâncat o supă ușoară.

Incredibil ce tărie și ce voinţă a avut biata femeie! A dat cu tifla vocii raţiunii care spunea că cel mai probabil copilul e deja mort și și-a ascultat vocea inimii… Până la urmă s-a dovedit care din cele două voci avea dreptate.

Am și văzut-o de câteva ori pe lângă navă și parcă-mi aduc aminte că Rhayaa mi-a spus că ar fi vrut și ea să se epileze.

Şi asta-mi dă o idee!

Dacă tot am două epilatoare cu IPL și o tonă de cartușe cu impulsuri, aș putea să… da! Să împart o parte a „divinității” mele și să fac un tratament de epilare definitivă, ca un fel de premiu extraordinar, femeilor care fac lucruri extraordinare. Mai deosebit decât „premierea” bianuală cu aparatele de ras și tuns!

Iar Garhha, după toate eforturile pe care le-a făcut, merită tratamentul zeilor cu vârf și îndesat, mai ales că își dorea din tot sufletul să scape de părul de pe corp.

Din fericire pentru ideea mea, mai toată lumea pe care am văzut-o eu din trib are pielea deschisă la culoare și părul cu pigment închis, negru sau șaten, condiţiile ideale pentru ca un epilator IPL să funcţioneze perfect.

Dacă oamenii din trib ar fi avut piele închisă sau părul blond, gri sau alb, procedeul n-ar fi fost deloc recomandat. Ştiu de la ședinţele pe care le-am făcut pe Pământul „meu” că depilarea cu impulsuri luminoase se bazează pe energia optică absorbită selectiv de melamina de la rădăcina părului. E ca și când ai declanșa un blitz de aparat de fotografiat pe piele. Această energie luminoasă este transformată în căldură, care împiedică creșterea ulterioară a firului de păr.

Dacă pielea este mai închisă la culoare, energia este absorbită și de piele, nu numai de rădăcina firelor de păr și pot apărea efecte neplăcute. Nici pielea bronzată nu suportă tratamentul din cauza cantităţii mari de melamină absorbantă prezentă la nivelul pielii după expunerea la soare. Depilarea se poate face abia după patru săptămâni de la ultima „ședinţă” de bronzare iar două săptămâni după tratament nu e recomandată expunerea la soare a zonelor tratate.

De fapt n-ar trebui să-mi fac griji deloc în privinţa tipului de piele cu care lucrează optim  aparatul pentru că acesta are un senzor care analizează pielea și, dacă nu e cea potrivită, nu declanșează impulsurile. Şi nu declanșează nici dacă pielea nu e în contact perfect cu generatorul de impulsuri, pentru protecţia ochilor.

Le povestesc băștinașelor despre ideea mea. Fac ochii mari și nu înţeleg cum o lumină poate „omorî” doar firele de păr. Le explic că e aproape la fel cu focul pe care-l mai folosesc ei să ardă după recoltare resturile de pe câmpurile lor. Numai că, spre deosebire de focul lor, care arde totul în calea lui, „focul” meu are doar un singur fel de „mâncare” preferată: părul. Şi nu-l arde din prima, îl ia cu binișorul de-a lungul a mai multe ședinţe până-l „convinge” să „plece”.

Până la urmă femeile înţeleg și sunt de acord, cu condiţia să facă ele  tratamentul mai întâi.

Zâmbesc și bineînţeles că sunt de acord. Mhuny e atât de entuziasmată încât vrea să înceapă imediat. Eu n-am nimic împotrivă.

Cum suntem în mijlocul iernii, chiar dacă nu e zăpadă afară temperatura e destul de scăzută și femeile sunt îmbrăcate cu blănuri din cap până-n picioare. Sunt sigură că n-au fost expuse la soare în ultima lună.

O așez pe Mhuny pe patul din cabina medicală și, cu aparatul de ras, îndepărtez tot părul de la suprafaţa pielii. E o condiţie esenţială pentru ca pulsurile de lumină să aibă efectul dorit.

Pregătesc aparatul de epilat și, pentru că e la prima folosire, primele cincizeci de impulsuri sunt de test, la intensitatea minimă. După aceste prime impulsuri am cinci trepte de putere pe care pot să le folosesc, în funcţie de nevoi.

Prima declanșare le-a speriat foarte tare pe cele două femei, deși le pusesem în gardă. Totuși n-a durat mult până s-au obișnuit.

Într-o oră Mhuny era gata. Se ridică și pleacă foarte încântată.

Jurnal de naufragiată – Ziua 413

Deși stabilisem cu Rhayaa ședinţa de depilare pentru săptămâna viitoare, n-am scăpat azi de ea până nu i-am făcut și ei tratamentul.

Jurnal de naufragiată – Ziua 426

Azi Mhuny a venit la mine cu o faţă foarte lungă pentru că a văzut că părul îi crește în continuare. Am liniștit-o repede și i-am zis că așa e normal. I-am explicat că firele de păr nu cresc toate odată și că doar firele care sunt în creștere sunt afectate de lumină. Cele care nu cresc nu sunt afectate și de aceea e nevoie de mai multe ședinţe ca să le eliminăm treptat pe toate.

Jurnal de naufragiată – Ziua 441

Azi am făcut a treia ședinţă de epilare pentru Rhayaa și am aflat că am un nou nume: „Zeiţa focului care pulsează”.

Jurnal de naufragiată – Ziua 483

După șase ședinţe cele două femei sunt foarte încântate. Nu mai au păr pe corp aproape deloc. Mi-au mulţumit foarte tare pentru darul divin pe care  l-am făcut și mi-au zis că fără mine viaţa lor ar fi fost foarte tristă și neînsemnată.

Jurnal de naufragiată – Ziua 1362

Deja am epilat definitiv cinci femei din tribul care s-a stabilit la câţiva kilometri de mine.

Ele s-au constituit într-un fel de cult al „Zeiţei focului care pulsează” și au început să viziteze și alte triburi. Se pare că darul meu nepreţuit le-a determinat să aleagă o viaţă dedicată ajutării semenilor.

*

Chiar dacă povestea mea este una SF, aparatele cu tehnologie IPL există în realitate! Cum ar fi să nu mai depinzi de epilarea tradiţională cu ceară și rezultatele să dureze o perioadă îndelungată?

*

Eu am aflat despre beneficiile tehnologiei IPL datorită SuperBlog 2014.

Anunțuri

9 gânduri despre &8222;Zeiţa focului care pulsează&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s