Să dăm sau să nu dăm?

De  multe ori se întâmplă să văd oameni care cerșesc.

În Romania, mai ales în orașele mari , cerșetorii sunt o prezență deja obișnuită.

Sunt peste tot. Pe stradă, în intersecțiile aglomerate, în autobuze, tramvaie sau trolee, în metrou. Chiar și când stai intr-un bar sau un restaurant, te poți trezi cu cineva care a profitat de lipsa de atenție a omului cu paza și-ţi cere bani.

Unii încearcă să atragă mila privitorilor cu diverse răni sau membre amputate, alții cu îmbrăcăminte sărăcăcioasă, alții cu cartoane care istorisesc povești dramatice…

De fiecare dată când văd pe cineva care întinde mâna, mă gandesc instantaneu la „Filantropica” lui Nae Caramfil și la deja celebra replică a maestrului Gheorghe Dinică „Mâna întinsă care nu spune o poveste nu primește pomană „.

Dar îmi aduc aminte și de multe articole pe care le-am citit și care mi-au deschis ochii asupra cerșetoriei transformată într-o afacere bănoasă de către diverse rețele infracționale.

Dacă e ceva care urăsc din tot sufletul pe lumea asta, e „trasul” în piept. Nu-mi place să mi se întâmple și de asta nici nu „practic”.

Partea proastă pentru mine  e că toți cerșetorii mi se par credibili. Fie că sunt copii, oameni maturi sau bătrâni amărâţi, toți „spun” o poveste convingătoare. Eu nu pot sa-mi dau seama dacă-s „pe bune” sau interpretează un rol în care i-a distribuit cineva ca să obțină profit de pe urma lor.

Pentru că nu vreau să iau țeapă și mila mea să fie folosită în scopuri pentru care n-am intenţionat-o, nu dau aproape niciodată bani cerșetorilor de pe stradă sau de aiurea.

Dar, cum la rândul meu am fost ajutat în diverse momente de-a lungul timpului, îmi place să-i ajut pe cei care au într-adevăr nevoie de ajutor. Plus că îmi place să contribui cu cât pot, fără să aștept nimic în schimb.

Din fericire nu sunt singurul care gândește așa.

De-a lungul vieţii am observat că, într-adevăr, cine se aseamană se-adună. Prietenul meu, Mihai, gândește fix pe aceleași coordonate și așa a ajuns să creeze pe Facebook un grup numit „Schimbarea la faţă”, care organizează de-a lungul anului niște… (să le zic) vizite caritabile.

Adică cine vrea, pune bani sau cumpără diverse produse de strictă necesitate, gen făină, ulei, zahăr. Şi, ori le „livrează” oamenilor care se deplasează acolo unde s-a descoperit că e nevoie, ori chiar se pot duce personal acolo.

Până acum eu am participat la 2 dintre „vizitele” organizate de ei. Una a fost când am cumpărat și am făcut mai multe pachete cu produse alimentare pe care le-am distribuit la cei care dormeau pe lângă Gara de Nord iar celălalt, când am donat produse alimentare pentru copii din Valea Plopului.

1507582_454489184681636_1435047890_n

1604432_454489204681634_459934992_n

1617840_454489181348303_1483589165_o

1800310_454489144681640_1897934721_n

1899927_454489194681635_685059033_n

1974278_454489174681637_1095003857_o

1969305_464334987030389_1853905152_n

1743440_464334967030391_1779706043_n

1796707_464333937030494_762944956_n

„Schimbarea la faţă” organizează mâine o altă „vizită” de acest fel, la Valea Plopului, pentru a-i ajuta pe cei 400 de orfani de acolo și la spitalul Sfânta Irina, unde un personal dedicat are grijă de bolnavii cu cancer.

Iată și textul „oficial” al evenimentului:

„Va invitam sa ne unim fortele pentru a oferi un Craciun fericit copilasilor de la Valea Plopului. Haideti sa vedeti o familie saraca, dar mare(peste 400 de suflete) cum traiesc impreuna, in dragoste si intelegere, fara prea mari pretentii, in curatenie si simplitate, toti stransi la pieptul Preotului Nicoae Tanase. Plecarea se va face sambata 20 decembrie si speram sa strangem cat mai multe jucarii, hainute si alimente neperisabile(ulei, zahar, paste, orez, malai, detergent, paste de dinti, sapun, prosoape, hartie igienica). 
De asemenea ne-am gandit si la Spitalul Sfanta Irina, de la marginea Bucurestiului, unde oamenii care suferă de cancer sunt alinati in suferinta. Pacienţii nu plătesc niciun ban, iar una dintre regulile personalului spune că „nimeni nu primeşte şpagă“. Donaţiile sunt principala sursă de venit . „Sunt neajunsuri, am trecut prin perioade grele, când ni s-a tăiat curentul. E greu şi pentru noi, medicamentele costă foarte mult, statul nu ne ajută“, povesteşte directoarea. Au nevoie de pijamale, lenjerii de pat, produse de curatenie.
Pentru detalii va asteptam cu intrebari pe facebook iar pentru strangerea celor de trebuinta sau dorinta de a merge cu noi va dam si un nr de contact: 0741.210.211
Fiecare poate sa doneze bani, orice suma oricat de mica este binevenita:
-in contul fundatiei Sfanta irina
Cont lei: RO 11 PIRB 42017007 5000 1000
Cont euro: RO 74 PIRB 42017007 5000 2000
Cod Swift: PIRBROBU -cod necesar pentru donațiile din strainătate.
Piraeus Bank, Sucursala Carol, Bd. Carol 1 nr. 34-36, sector 2, București, Romȃnia.
Date identificare beneficiar: Fundația Sfânta Irina, cu sediul în Voluntari, str. Erou Mircea Marinescu, nr. 3, jud Ilfov, cod poștal 077190. Cui 10667150
– in contul asociatiei Pro-Vita 
Centrul Social „Pro Vita pentru nascuti si nenascuti” al Parohiei Valea Plopului
Parohia Valea Plopului, judetul Prahova cod fiscal 7250 870
Cod IBAN LEI: RO94 RNCB 0211 0118 4771 0001
Cod IBAN EURO: RO40 RNCB 0211 0118 4771 0003
Codul bancii 53940
Codul Swift RNCBROBU
Numele bancii BCR Sucursala Valenii de Munte
Adresa bancii Str. Berevoiesti nr. 6 – Valenii de Munte, Prahova
Se va face mentiunea: suma este destinata Centrului Social „Pro Vita pentru nascuti si nenascuti”
Contact: Preot Nicolae Tanase – Parohia Valea Plopului, Com. Posesti, Jud. Prahova cod postal: 107440. Tel: 00 40 746 014 605. e-mail.preotnicolaetanase@gmail.com.

Aici e pagina de pe Facebook a grupului.

Şi da, știu că e cam al 13-lea ceas să mă trezesc eu să postez despre eveniment, având în vedere că se pleacă mâine. Dar am avut o grămadă de treabă în săptămâna asta și chiar n-am avut timp să scriu.

Dar vor mai fi organizate evenimente ca acesta și oricum, niciodată nu e prea târziu.

Dacă vrea cineva să se alăture acestei vizite pe care eu am anunţat-o atât de târziu, este binevenit. Doar să dea un semn.

Plecarea este mâine la 9.00 dimineaţa.

Anunțuri

Un gând despre &8222;Să dăm sau să nu dăm?&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s