Vama Veche a murit! Trăiască Vama… nouă?!

Vama Veche.

Oare există cineva care să nu fi auzit măcar despre acest loc? Desigur e o întrebare retorică și mai toți cei care aud de ea încep să aibă sclipiri în ochi.

Unora le apar pentru că-și aduc aminte de cisterne cu lichide de diverse grade cu care s-au sărutat până la epuizare (epuizarea recipientelor, desigur), de distracție începută de cu seara și dusă până-n următoarea zi, de „filme” personale rupte cu mai multe sau mai puține ore minunate dar care lipsesc cu desăvârșire din lanțul amintirilor, de ochi care se deschid împăienjeniți dimineața pe plajă deși aveau cazare-n altă parte… și câte altele.

Altora le apare sticlirea-n ochi din alte motive. Ajunși în Vamă, văd peste tot numai țicniți, nebuni și drogați, nespălați, nudişti și curve. Asta bineînțeles că le ridică tensiunea suficient de mult încât să le iasă din orbite ochii pudibonzi de enervare virtuoasă.

Realitatea e aceeași dar fiecare o vede în funcție de dotările mentale personale.

Indiferent de cine ce crede despre Vamă, locul a căpătat o aură mitică încă de pe vremea lui Ceașcă. Acolo se strângeau toți cei tineri la spirit dar mai ales la ani (în special studenții), nudiştii, rockerii, hipioții, ca să-și asculte muzica și să se manifeste în afara constrângerilor civilizației.

Eu am pus piciorul pentru prima dată acolo prin 2000 și un pic. M-am conectat instant la atmosfera cu rock și folk, cu concerte live la cele câteva terase, cu oameni care dansau pe plajă cu berea-ntr-o mână și cu țigara-n cealaltă până dimineața într-o atmosfera încărcată de energie tumultoasă.

Ca peste tot unde libertatea-i la ea acasă, mulți săreau calul și-o dădeau cu mucii-n fasole. Unii cădeau secerați pe plajă sau aiurea și rămâneau acolo lemn până-i cocea soarele de a doua zi, alții își borau silitor mațele pe unde apucau în timp ce unii (aproape) și-o trăgeau în public. Deh, la fiecare după posibilități! Ideea e că te puteai destrăbăla dacă asta voiai sau puteai să te încarci cu energia locului și să stai liniștit să te prajești pe plajă fără să te dedai la vreun exces.

În anii următori am mai trecut de câteva ori p-acolo și de fiecare dată am găsit-o schimbată puțin câte puțin.

Anul ăsta de Rusalii, după mulți ani de absență, s-au aliniat astrele să stau câteva zile p-acolo cu ocazia minivacanței de Rusalii. Amintirile plăcute s-au întâlnit cu realitatea vamaiotă din 2016. Mai bine zis, s-au ciocnit. Violent! Să spun că am fost doar dezamagit ar însemna să-mi minimizez reacția. Am fost cumplit de dezamăgit!

De ce?

Pentru că Vama Veche s-a manelizat. Și nu pentru că se ascultă multe manele pe acolo, ci pentru că mi se pare că arată ca un cartier cu manelişti: magazine lângă tarabe, terase lângă bodegi, cașcarabete lângă chioșcuri și chioșculețe, toate înghesuite unele-n altele de parcă le e frig și căută să se-ncălzească prin proximitate. Adică o tocăniță de activități comerciale, o antreprenorială șaorma cu de toate.

20160620_20503220160620_20511620160621_114138

Că tot a venit vorba de manelele pe care unii le consideră muzică, trebuie să spun că acolo unde înainte rockul și folkul erau regi, acum existau izolare, insule marginalizate între bumți-bumți, nițel hip-hop, indie, ambientală etc. Partea cea mai interesantă nu era atât diversificarea muzicală, ci faptul că o terasă te încânta cu ceva muzică relaxată, cea lipită de ea îți zburătăcea creierii și organele interne cu bumți-bumți asurzitor, în timp ce metale grele zăngăneau un pic mai încolo. Adică un adevărat razboi al decibelilor care purta lupte grele în urechea oricui trece pe acolo. Nu știu cine-cum a dat autorizațiile de construcție și funcționare, dar mi-e clar că n-a ajuns cu cititul la obiectul de activitate.

Pentru că e cel mai retras loc dintre stațiunile litoralului românesc, la câțiva kilometri de vama cu Bulgaria, ai putea crede că prețurile de pe acolo sunt decente. Nimic mai greșit! Eu am stat într-o cameră de mansardă făcută din placaj, pentru care am plătit 120 de lei pe noapte. E adevărat că era cu baia proprie și placajul era de tip OSB, material din care era făcută și tăblia patului care-mi tăia picioarele de fiecare dată când mă așezam pe saltea. Cică aveam și apă caldă, dar în primele două zile oricât am căutat-o peste tot, chiar și cu metode detectivistice, n-am dat de ea. În concluzie, atâția bani pentru o cameră pe care plătești în alte părți maxim 60 de ron, mi se pare că seamănă a jaf, chiar dacă era de Rusalii. Dar toată lumea știe că nu e prost cel care cere, ci întotdeauna cel care dă. Mi s-a părut mult și pentru că am putut să fac comparația cu 2 Mai, unde s-au cazat niște amici ai unora din gașcă cu 80 de lei pentru o cameră cu condiții incomparabile. Dar pentru că eram într-un grup mai mare și aranjamentele de cazare nu erau făcute de noi, am lăsat-o așa. Pe de altă parte, din discuții am înțeles că mai peste tot în Vamă e la fel, ba chiar sunt și prețuri mai mari pentru condiții mai proaste.

Dar și la o așa cazare se pot întâmpla chestii.

La o discuție de seară m-am împrietenit cu vreo două beri înainte să mă culc. Cum prieteniile se mai și desfac, peste noapte berile s-au cerut afară. Nici prin cap nu-mi trecea să le rețin cu forța, așa că mai mult somanbul decât treaz am deschis ușile necesare ca să ajung în locul cel mai bun pentru eliberare. Când eram aproape să execut operația, aud o voce din camera mea:

-Eugen!!! Ce faci acolo?!?

-Mă duc la baie.

-Care baie?!? Vino-ncoace!!! Acolo-i camera lui George!

Așa că am schimbat direcția și-am eliberat cuminte berile acolo unde le era locul.

Partea și mai tare a fost că exact la discuția de dinainte de culcare chiar George ne-a povestit cum și-a îmbătat el prieteni franțuji cu pălincă cu care nu-s obișnuiți și cum l-a găsit pe unul cu pantalonii în vine pe o noptieră pe care o credea vas de toaletă și pe altul cum a luat patul în care dormeau liniștiți nevasta și copilul drept baia în care se rezolvă nevoi pe care le avem cu toții.

Poate poveștile lui George, poate obișnuința traseului pe care-l parcurg acasă când am de rezolvat asemenea probleme (sau poate amândouă), combinate cu o oboseală de zile mari m-au făcut să-l vizitez pe George noaptea, neanunțat. Dar cum el nu s-a trezit de lângă nevastă și cum eu am fost ascultător, totul s-a terminat în hohote de râs după ce toată lumea a aflat povestea.

Și dacă tot a venit vorba de bere, trebuie să spun că plăteşti mulți bani și pentru băutură și pentru mâncare în Vamă, iar de serviciile proaste de acolo deja se vorbește de ceva vreme. Cum în gașca noastră erau oameni cu ştate vechi la vizite vamaiote am fost cumva protejați pe zona asta. La recomandarea lor am mâncat la una dintre ultimile fițe culinare ale locului, restaurantul Sandalandala din campingul cu același nume.

Mi-a plăcut locul pentru că se vede peste tot că cineva a gândit treaba într-un anume fel și nu i-a fost frică să cheltuiască niște bani ca să și realizeze ce și-a propus.

 

Dar servirea a fost lentă și mâncarea scumpă. Și puțină. Adică mai puțină decât ar fi normal. Știți farfuriile speciale de supă, da? Ei bine, spațiul pentru supă a venit umplut până la jumătate, că doar economia și profiturile maxime se fac de la zeamă, în caz că nu știați. Dar recunosc că măcar a fost gustoasă.

Dacă vrei să te cazezi acolo și n-ai cort, nici o problemă: îl poți închiria de la ei pentru modica sumă de 70 de ron pe zi. Ieftină bucata de pânză, nu?

Pentru că tot am zis de prețuri mari, într-o seară ne-am dus și la cunoscutul „ACOLO”, terasa cea cu textul mare și colorat cu care-și pun toți poze pe Facebook. Mai puțin eu și încă câțiva. O Ciuc la jumate și un Desperados m-au costat 16 lei. Am dat 20 și barmanul bineînțeles că nu mi-a dat rest, că nu avea mărunt. Pentru un leu, mi-a oprit patru. Și nici bon fiscal n-am văzut. Hai să consider că playlistul a compensat cumva haiduceala asta.

Dacă tot e departe, ai putea crede că nu ajunge așa multă lume prin Vamă. Și așa e. Iarna! Că atunci, de Rusalii, orice palmă de teren liber era folosită ca parcare iar trotuarele erau ticsite de mașini. Abia-abia am reușit să gasim loc unde să lăsăm mașina pe lângă pensiune.

20160621_113910

La atâtea mașini, vă dați seama că oamenii erau… puhoi! Iar fauna diversificată, de la rockeri nu prea numeroși, la pițipoance -și ele rare, adevărat- pe tocuri cât turnul Eiffel, că Vama nu mai este de mult exclusivistă. Fotografiile mai puțin populate de la început sunt făcute marți, după plecarea celor care au avut doar lunea liberă. Dar astea sunt făcute înainte de plecarea lor.

Cu toate astea, bucățele din vechea Vamă Veche se mai găsesc risipite pe ici pe colo, mai ales în partea spre 2 Mai, unde am ajuns într-o seară pe jos, ca să mâncăm niște pește la restaurantul din Micul Golf.

20160618_204316

Deși Vama Veche nu mai este în prea multe locuri ceea ce a fost, Vama cea Veche din suflete încă arde cu vâlvătăi. Altfel nu-mi explic marea de oameni pe care-am vazut-o dansând noaptea pe plajă pe note rockărite la Stuf, live-ul de coveruri folk pe care l-am ascultat cu plăcere la o altă terasă de pe plajă (La Barbă Neagră, cred), lapdance-ul dezlănțuit și fără inhibiții executat cu maximă dăruire de o fată talentată pe nisipul nopții, omul care se juca cu focul pe plajă, fără să se ardă.

 

Cred că tot în spiritul vamaiot s-au adunat și inimile care au bătut împreună pentru România la meciul cu Albania. Iar rezultatul pe care-l știm cu toții n-a fost deloc pe măsura entuziasmului încurajărilor de la suporterii sandalandalagişti.

De cu seara și-n noapte până târziu, Vama se transformă. Adevărul e că sub catifeaua nopții, vechea Vamă parcă-și aduce aminte cine este cu adevarat, își îndreaptă umerii și umflă pieptul. Parcă prinde substanță.

Sub lumina lunii, de departe, transformările nefericite nici nu se mai văd așa clar.

 

P6180909P6180913P6180915P6180926P6180930P6180931P6180935

 

Și ziua, de altfel, dacă o privești de la departare, parcă nu mai sunt așa multe chestii discordante.

 

Și dacă tot ai ieșit s-o privești de la distanță, merită explorate un pic și împrejurimile, cum am facut-o noi pe drumul spre 2 Mai.

20160618_19572420160618_20071520160618_200737

După ce ne-am întors, am avut o epifanie care m-a luminat de ce se cheamă Vama și veche. Răspunsul e simplu: pentru că e plină de vechituri!

20160618_121508

Faptul că Vama e cea mai îndepărtată stațiune a litoralului de majoritatea românilor dezlănțuiți are și un revers: este și cea mai apropiată de vecinii bulgari. Iar noi am profitat de asta cât am putut și două din cele patru zile de relaxare nisipo-marină le-am vânturat pe la vecinii de după graniță.

Duminică, pe 19 iunie, a fost prima zi bulgărească și-am ajuns să ne bucurăm de ea după ce-am așteptat vreo 40 de minute să trecem de vamă. Se pare că ideile bune vin la mai mulți în același timp dar, dacă mă gândesc la auto-coada la care am stat, pot să spun că aceeași idee bună a ajuns cam la prea mulți atunci.

Dar așteptarea a meritat cu vârf și îndesat!

Plaja de la Krapets, unde ne-am oprit în prima zi, era cum a fost odată cea din Vamă: fără colonii de şezlonguri și umbrele, fără turnuri de salvamar, fără grămezi de oameni care să protejeze tot nisipul de soare, umăr gol lângă umăr dezgolit. Adică sălbatică și neamenajată, cu oameni doar de sămânță, pe ici pe colo, pe deasupra și cu un bonus: o pădurice la nici 50 de metri, care să te apere de sulițele mușcătoare ale soarelui de prânz și care încânta privirea cu vegetația pictată cu flori multicolore, macii pe post de vedete.

Dacă la Vamă doar mi-am muiat puțin picioarele în apa ca de gheață și nu mi-a trebuit mai mult, la Krapets curajul care a avut când să se acumuleze m-a ținut vreo juma’ de oră în apa la fel de rece. După ce-am ieșit pe mal, George, care se hârjonise și el nițel prin valuri, mi-a pus o întrebare de baraj: „Da’ tu ai un costum de noepren invizibil pe tine de-ai stat atâta?”. „Bineînțeles că nu! Sunt eu mai nesimțit!” 😀 Că doar nu se face să ajung vara la mare și să nu simt că mă bălăcesc un pic, nu? 😉

La plecare, gașca înfometată se impunea imortalizată.

20160619_130448

Cum foamea ne înghesuia tot mai tare, nu puteam să rămânem așa și ne-am dus, cu mic, cu mare, să criticăm bucatele bulgarilor la un restaurant exact în buza mării, cu apa în trei culori.

Pentru că tot eram cocoțați în vârf de faleză, am executat o ciorbă de pește, urmată de niște pește la grătar cu mămăligă și de niște mâncare specific bulgărească cu ardei și brânză. Dar ce să mai critic, când tot ce-mi ieșea pe gură era un mormăit plin de satisfacție?

La final, bomboana de pe colivă a fost că „amenda” a venit mai mică decât în România. La 2 Mai am plătit pe un biban de mare 80 de ron iar pentru același pește cam la fel de mare, le-am lăsat bulgarilor sub 40. Iar chelnerii care o rupeau bine pe românește, s-au mișcat cu mult mai mare talent decât omologii lor români.

Și mai tare a fost că restaurantul avea piscină, numai bună pentru niște ture care să potențeze digestia. E nevoie să spun că puștimea a stat în piscină de când am ajuns și până am plecat, mai puțin când au înfulecat rapid două guri de mâncare?

După ce nu mai puteai băga nimic în tine și piscina devenea plictisitoare, puteai să te plimbi în parculețul amenajat exact lângă.

Știu bulgarii să facă turism! Și pentru că românii știu că bulgarii știu, se îngrămădesc de se fac cozi ca pe vremea lui nea Ceașcă. De data asta nu la alimentare și nu pentru mâncare, ci cu mașinile la vamă și pentru intrat în țară.

Vreo oră am stat aici până să reușim să ne întoarcem în țara de baștină.

Pentru că a fost frumos, a doua zi ne-am zis că e musai să ridicăm ștacheta. Sub îndrumarea Marcelei, o prietenă din 2 Mai a găştii, am purces să explorăm stancile abrupte de la Yailata care se laudă cu niște ziduri refăcute de cetate, ne-am scăldat ceva mai mult în apele mai liniștite și ușor mai calde ale unui golfuleț de pe lângă Balgarevo, am savurat scoici și (iarăşi) pește la „Wild Duck” și-am încheiat experiența bulgărească cu o sesiune de intensificare a bronzului pe plaja de la Ezerets, la care am ajuns ca printr-o intrare secretă, de poveste.

20160619_175457

Trebuie să spun că m-au impresionat bulgarii cu țara lor. În primul rând nu i-am simțit că încearcă să-mi ia pielea de pe mine așa, din prima. Și nici din a doua sau a treia! Au mâncare foarte bună la prețuri mai mult decât decente, iar serviciile sunt de câteva ori peste ce găsești în multe locuri de la noi din țară. De peisaje nu mai spun nimic, că turuie imaginile de mai sus cu mii de cuvinte.

După vizita asta mie mi se pare că românii au ce învăța de la prietenoșii bulgari și cu cât o fac mai repede, cu atât vor rămâne mai mulți bani la noi în țară, mai ales că avem și noi cu ce. Şi la fel de oameni suntem cu toţii iar amărâţii lor seamană ca două picături de apă cu ai noştri.

P6180907

Una peste alta, pentru mine a fost mișto. Și locurile ca locurile, dar contează grav cu cine ajungi acolo. Iar noi am fost o gașcă cum nu e alta: Elena, Marcela, Madalina, Bogdan, Dana, George, Agnes, Simona, încă una bucată Simona, Carmen. Desigur, toți pe lângă energia năvalnică a anilor mai mici aflați în posesia lui Alice, a Anei, a lui Sasha, a Ilincăi și a lui Luca.

Se cere bisul! 🙂

 

 

 

 

 

 

 

 

Anunțuri

3 gânduri despre &8222;Vama Veche a murit! Trăiască Vama… nouă?!&8221;

    • Bună Diana! Mă bucur mult că ți-a placut! 🙂
      Și aparatul cu care am făcut fotografiile e de fapt… două: un Olympus xz-2 – un compact mai răsărit nițel(alea de noapte în mod special, câteva peisaje și portretul bătrânei de la final) și un Lg G4 (cele mai multe). Care Lg nu e aparat foto dedicat e… un smartphone 🙂

      Apreciază

  1. Pingback: Nr.16 Eugen Demetercă | comentator amator

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s