1500!

Uhuuu!

1500 cum spune titlul, dar ce?

Să fie oare 1500 de manelişti care s-au apucat să asculte rock? Sau 1500 de  melteni care nu mai aruncă gunoaiele pe unde apucă? Sau or fi 1500 de autobuze noi pentru RATB?

Bineînțeles că nu e nici una dintre variatele de mai sus, că prea sună a ştiințifico-fantastic. Și, ca să nu apară vreun infarct pe la cineva, gata, spun!

E vorba de de o realizare personală: 1500 de kilometri! Dar nu de orice fel, ci kilometri pe care i-au pedalat picioarele din dotare de la începutul anului și până săptămâna trecută!

screenshot_2016-09-16-12-25-4401

Uhuuuuuu!

Mă repet dar n-am ce face, pentru că e o distanță mai mare decât tot ce-am pedalat în toată viața mea până-n 2016.

Iar tura care-a sărit kilometrajul la numărul de mai sus a lăsat ceva urme-n memorie, deoarece și pentru că!

Am programat-o în pădurea Cernica pe unde nu mai călcasem de multicel și-mi cam plăcuse în turele dinainte. Sâmbătă pe la trei după masă am urcat biclele pe mașină și-am luat-o voiniceşte către destinație.

Vreo câțiva metri, atât ne-a ținut avântul, că ne-am proptit într-o frumoasă coadă auto care s-a grăbit melceşte mult după ieșirea din București. Și continua la fel, cu încăpățânare și după aia, cât se vedea cu ochiul. Asta ne-a făcut să ne dăm de-a berbeleacul planurile inițiale de mers pe patru roți până lângă pădure. Am luat-o până la capatul blocat al Șoselei Cernica și-am executat acolo operațiunea de debarcare velo.  Oricum, până la intrarea în pădure mai erau doar câțiva kilometri, efort nesemnificativ pentru patru bicle dintre cele mai capabile, cum erau ale noastre.

Soare, frumos, căldură, perfect pentru racoarea de pe potecile pădurii așa că n-am stat prea mult pe gânduri până-am luat la mestecat pământul drumurilor străjuite de copaci.

Dar ce să vezi?

Fiecare învârteală de pedală mai adauga nițel negru.

Cum unde? La nori, bineînțeles. Care-au zis să scoată din rădăcină căldura de care ne tot plângeam prin București c-o răcoreală de-a dreptul umedă.

Bineînțeles că nu era cineva din gașca veloveselă care să aibă ceva de ploaie. În afară de Lucică, adică, pe care, dacă-l scuturi un pic, cred că descoperi că-i pregatit pentru un război atomic! 😀

20160903_162647

A fost plăcută ploaia.

La început! După ce-a continuat și s-a-ngroşat gluma, plăcuta răcoreală a degenerat în ușoare tremuraturi așa că ne-am pus în mișcare. Nu de alta, dar nu se facea să contrazicem ditamai panoul c-o răceală nepotrivită.

20160903_165805

Oricum, ploaia a desprăfuit culorile care au început să se dea-n spectacol de mai mare dragul.

20160903_162512

20160903_162615

20160903_165913

20160903_170226

Cum toată gașca pornise la drum hotărâtă să pedaleze, după ce răcoarea umezelii n-a mai fost așa plăcută, am luat-o la un slalom printre picături. De fapt mai mult prin picături decât printre, dar efortul ne-a încălzit exact cât aveam nevoie pe drumurile umezite. Desigur, de plăcerea prezenței noastre pe ele! 🙂

20160903_170935

Când aproape treceam pragul plictiselii, o râpă mai mică ne-a invitat la o conversație amicală.

Biclele împreună cu proprietarii au fost mai întâi predați, după care conduși și preluați cu maxim succes, după cum se vede.

De plouat, n-a turnat așa mult încât să ne facă viața alunecoasă pe cărările pădurii. Dar la un moment dat am ajuns la un drum care, probabil, avea contract pe cel puțin un an de zile cu un nor, să-l plouă-n fiecare zi.

Noroc că știu să înot, căci gumele mele de șosea m-au băgat vrând-nevrând la un balet stângaci de câteva ori.

20160903_1736010

Iar dacă ne dăm prin nămoale, nu putem să rămânem impecabili, oricât ne-am dori chiar dacă folosim Ariel, și-n ciuda faptului că unele pornesc la drum cât se poate de asortate. Nu dau nume, dar se vede despre cine-i vorba! 🙂

20160903_175915

Oricum, la final eram toți nămoloasortați.

20160903_175742

Din păcate namolul nu era din cel terapeutic, ci din acela amesecat cu superglue la cum s-a prins cu disperare de biclele noastre pe oriunde a putut.

Dar nu ne face pe noi un amărât de nămol. L-am făcut noi pe el, să se învețe minte să nu mai îndrăznească.

Și după o așa operațiune de amploare, prietenul nostru de pe bolta cerească nu ne-a lăsat cu ochii-n… soare: ne-a uscat bidivii cât ai zice pește! 🙂

20160903_191041

20160903_190809Uhuuu!

Am mai spus că… 1500?! 😀

Dar frumoși! 😉

 

 

Anunțuri

6 gânduri despre &8222;1500!&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s