Galben, cu zbor şi zmee!

A plecat și toată lumea a răsuflat ușurată.

Gata, am scăpat, putem să ne mișcăm mai cu talent!

Era mai multă lumină, au apărut mai multe zâmbete, lucrurile erau așa cum trebuiau să fie.

Dar a fost numai o manevră de inducere în eroare! A plecat doar ca să revină când nimeni nu se mai aștepta, să lovească prin surprindere.

Perfidie!

Și-a revenit cătrănită rău, neagră-mov de supărare!

De ce?

Nimeni nu știe dar ne-a ascuns soarele, ne-a răcit, ne-a plouat, ba chiar a dat în noi și cu ninsoare preț de toată săptămâna trecută! Și asta în aprilie, după ce toată lumea îngropase hainele groase și aruncase cât colo cauciucurile de iarnă. O săptămână întreagă am căutat să părăsim cât mai puțin acoperișul de deasupra capului și-am devenit ușor mai palizi.

Dar tot ce începe, bun sau rău, se mai și termină! Așa a venit dimineața de sâmbătă cu un soare care rânjea cu-o gură până la urechi și încerca din răsputeri să ne încălzească chiar dacă nu era încă în deplinătatea puterilor și nu reușea să înfrângă definitiv și irevocabil răcoarea nopții.

Cum eu aveam de ceva vreme mâncărimi la roți, a fost momentul perfect să le scarpin și-am ales s-o fac prin sate de câmpie, la evenimentul organizat de Iulian Ene.

Pe principiul că „marile spirite gândesc la fel”, ne-am adunat vreo câteva zeci de ciclişti la locul de întâlnire de la Arcul de Triumf, de unde-am plecat cu mic, cu mare, să lăsăm ușurel în spate betonul și sticla orașului.

P4200914

De la înțepeneala liniilor citadine am ajuns destul de repede la curgerea mlădioasă a curbelor vegetației de pe câmpuri și-am debarcat acolo cu arme și bagaje.

Locul în care ne-am oprit n-a fost deloc întâmplător. Chiar dacă unii merg pe pe bicicletă de parcă zboară, adevăratul zbor e fără roți și acolo am putut vedea exact cum se face.

P4200928P4200936P4200942P4200943

Bineînțeles că toată lumea a scos orice dispozitiv de captat imagini ca să imortalizeze momentul, unii în grup iar alții, mai cu idei, pe unde i-a purtat inspirația fotografică.

P4200926

Vezi bucățica aia galbenă din imagine? Și eu am văzut-o!

Cum sunt mort după galben (mai ales atunci când îmi oferă prilejuri foto) parcă m-a strigat pe nume. Așa că i-am propus lui Iulian s-o luăm ușurel către acolo căci combinația dintre aurul rapiței, albastrul cerului și zborul jos al avioanelor nu putea fi decât câștigătoare.

P4200999

P4200998

P4200954

P4200950

P4200956

P4200949

P4200948

A meritat?

Mai mult decât indubitabil, din punctul meu de vedere!

Iar acolo, galbenul rapiței a prins așa un drag pentru noi, că a venit să ne întâmpine mai pe tot traseul.

P420099520170422_122400P4201029P4201026P4201024P4201022P4201014P4201012P4201009

După ce a ajuns să ne cunoască mai bine, dragostea aurului de rapiță a fost atat de copleșitoare încât n-a mai rezistat și-a trebuit să ne strângă pe toți la pieptul lui.

P4201065P4200952P4200991P4200990

Iar plăcerea a fost de partea noastră, desigur! 🙂

Bineînțeles că nu doar galbenului i-am căzut cu tronc. Verdele a intrat și el sub vraja noastră dar, fiind ușor mai rece, s-a manifestat nițel mai reținut. Însă după vreo 60 și ceva de kilometri a scapat de toate reținerile și ne oferit suportul complet pentru grătarul de la masa de prânz, la conacul Marghiloman de la Hagieşti.

În timp ce unii luau masa, alții, inspirați de păsările de metal, îmblânzeau zmee care călăreau nărăvaş vântul.

P420104320170422_160412

Bicla mea, care nu-i făcută pentru coclauri, dacă tot a ajuns p-acolo a explorat tot ce-a putut și-a legat tot felul de amiciții. Pentru c-a putut! 🙂

După ce ne-am refăcut rezerva de energie pentru pedalat, nu se făcea să plecăm fără să le mulțumim pentru găzduire conacului și verdelui deopotrivă. Aliniați!

P4201063P4201062

Vântul e perfect pentru zmee, eoliene dar și pentru ciclişti. În acest din urmă caz, numai atunci când bate din spate.

Când vine din față, treaba nu mai e roză, se complică și prezintă umflături. Am văzut asta pe pielea proprie când am luat-o spre București prin Fundulea și s-a produs răsfirarea cicliştilor, după posibilitățile fiecăruia de negocire simultană cu vâjul și pedalele din dotare. Așa am făcut mai multe opriri de regrupare, dintre care una în care ne-am adus aminte de Radu Gabi, prematur plecat dintre noi în urmă cu un an, într-un accident nefericit.

Cum până la urmă cei hotărâți înving, i-am dat cu flit vântului și am ajuns în București cu amintirile unei zile memorabile, complet încărcat de soare, verde, galben și zbor!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s