De ce (mă) joc?

Cum nu toate scrierile mele de până acum sunt într-un singur loc, am zis că-i momentul să remediez această scăpare şi să nu le prelungesc izolarea, mai ales că tot m-am mobilizat (în sfârşit!) să-mi organizez blogul pe categorii, ca să fie mai accesibil.

Acesta este primul pas în direcţia potrivită.

*

Nu mai ştiu dacă am mai zis până acum dar, dacă am mai spus, mă repet: îmi place să (mă) joc. Dar această  categorie a jocurilor e de-a dreptul vastă.  Cuprinde, de exemplu, de la jocul „De-a baba oarba” sau ” De-a v-aţi ascunselea” până la jocuri mai mult sau mai puţin… erotice. Aşa că se impune să precizez la ce mă refer, că să nu existe vreun dubiu de îndoială :).

În cazul meu, când mă refer la jocuri e vorba de jocuri de societate, mult mai bine descrise de vorbitorii de limba engleză ca „boardgames”.

Pasiunea m-a prins de ceva ani şi am investit ceva timp jucând dar şi punându-mi tastatura la lucru pentru diverse texte în legătură cu domeniul. Colegii de pasiune mai vechi sau mai noi mi-au apreciat eforturile şi, la un moment dat mi-au propus un loc în juriul „Jocul anului în România” unde am evaluat cu plăcere diversele jocuri calificate de vreo doi ani încoace.

Pe la începuturi am ajuns să mă întreb de ce m-a acaparat aşa tare această modalitate de relaxare activă şi concluziile s-au condensat în textul de mai jos, scris… mai demult.

Sper să-l găsiţi interesant, mai ales că pentru mine e la fel de actual! 🙂

*

Pot să zic că sunt intrat de (relativ) puţină vreme în lumea jocurilor de societate. De un an şi jumatate ca să fiu foarte precis. Nu ştiu cum se socoteşte vârsta când e vorba de această lume (poate ştie cineva şi, de milă, îmi spune), aşa că încă nu ştiu dacă mai fac pipi în pamperşi sau sunt suficient de mare încât să folosesc singur vasul de toaletă. La un moment dat, probabil că o să aflu şi lucrul ăsta sau o să mă lumineze careva.

Dar, chiar dacă nu-mi ştiu cu precizie gradul de maturitate, asta nu mă împiedică să ma gândesc la faptul că sunt suficient de acaparat de domeniu încât să-mi pun întrebarea: “de ce mă joc?”. Continuă lectura

Anunțuri

Joaca de ziua națională

 

Stau câteodată și mă gândesc că viața e nedreaptă.

Cum adică să muncești tot anul și doar într-o singură lună să te relaxezi?! De fapt, de multe ori, concediul nici nu înseamnă relaxare, că-l folosești ca să rezolvi probleme greu de abordat (dacă nu chiar imposibil) atunci când trebuie să mergi la muncă.

Noroc că pe lângă concediu, românii mai primesc nişte zile libere din motive religioase sau politice de la generoșii noștri parlamentari, care muncesc pe rupte pentru binele poporului şi-al ţării. Iar atunci când două sau mai multe asemenea zile ajung să se înlănțuiască cu sambata și duminica, bucuria nu poate să fie altfel decât maximă pentru că îți poți planifica o minivacanță în altă parte decât între betoanele, tablele, asfaltul și poluarea orașului.

Cum a fost anul trecut de 1 Decembrie, zi cu însemnătate specială pentru România, care a picat într-o minunată zi de marți, legată foarte frumos de ziua de luni a sfântului Andrei, venită cu avânt după zilele de sâmbătă și duminică.

Bineînțeles că mulți și-au facut planuri și, mai mult decât atât, le-au și pus în practică. Dacă e să mă iau dupa câte mașini am văzut pe stradă la începutul și la sfârșitul perioadei respective, aș zice că a fost vorba chiar de toată populaţia Bucureştiului! Dar e foarte probabil că greșesc: sigur au mai rămas unii și p-acasă să facă audiență scandalurilor deja consacrate de la televiziunile binecunoscute.

Cum nu mă  interesa distracția  tv și  eram deja familiarizat cu mai toate blocurile gri de pe lângă  mine, mi s-a părut o idee foarte bună să schimb peisajul. Continuă lectura

(ON sau OFF) line?

Omul este, prin definiție, o fiinţă socială.

Pădurile tăiate pentru hârtia tratatelor care confirmă acest lucru stau mărturie în acest sens. Dar nu cred că e neapărată nevoie de aceste tratate pentru ca cineva să-și dea seama de asta: e un adevăr pe care-l știm, mai mult sau mai puţin conștient, fiecare dintre noi.

Omul luat ca individ, mai ales comparat cu alte animale, nu prea impresionează. Nu e nici cel mai mare, nici cel mai tare, nici cel mai rezistent, nici cel mai rapid. De unul singur n-ar putea face mare lucru. A realizat asta încă de când era maimuţă și s-a adunat în grupuri pentru a-și spori șansele de supravieţuire. Continuă lectura