Making of „Fire Punk” sau: cum ajungi de la „ou”, la ilustraţie

În general, multe lucruri în viaţa asta sunt simple. Asta până te apuci să le faci şi atunci devin rapid complexe şi prezintă multe aspecte.

Aşa e şi cu grafica digitală, fie ea în două ori trei dimensiuni.

Sunt destui de mulţi care consideră că, dacă nu-i pe hârtie sau pe pânză, o lucrare vizuală pe calculator se face foarte uşor şi super-iute.

Ei bine, chiar aşa e!

Doar că e valabil pentru puţine cazuri şi pentru chestii simple. Altfel, ce pare complicat, chiar e. Ba chiar şi multe chestii care par simple, de fapt sunt complicate.

Ca să faci orice într-un program de grafică pe calculator, mai întâi trebuie să-l cunoști, să știi ce face. Iar orice program în care poți obține ceva ca lumea e… de-a dreptul complex!

E cineva care n-a auzit de Photoshop măcar o dată-n viaţă?

Am văzut la moment dat, undeva pe net, un articol care spunea că sunt mai mult de 500 de acţiuni pe care le poţi face in program. Dacă pun la socoteală şi faptul că ordinea operaţiunilor contează enorm pentru ceea ce obţii la final, ajung spre o infinitate de posibilităţi.

Mie-mi place să cred că ştiu câte ceva despre Photoshop dar în niciun caz nu pot spune că am aflat tot ce poate face. Tot timpul mai dau peste ceva nou.

Iar Photoshopul e un program dedicat pentru grafica 2D. Când e vorba despre cele 3D, complexitatea creşte abrupt. Aruncaţi-vă niţel un ochi spre 3DMax, Maya sau Zbrush ca să vedeţi dacă am dreptate.

Concluzia?

Dacă vrei să obţii ceva rezultate mulțumitoare de la orice program, trebuie să treci dincolo de simpla amiciție cu el, să te familiarizezi bine cu modul de lucru, cu interfața și comenzile.

Dar asta nu-i suficient!

Indiferent cât de bine cunoști orice program, asta nu înseamană c-o să ajungi obligatoriu la nişte rezulatate WOW!

Programele respective sunt, în esenţă, nişte unelte adică nişte pensule sau nişte dălţi, ușor mai complicate. Chiar dacă știi ce fac, nu înseamnă că le și folosești competent.

De exemplu, ca mai toată lumea, eu știu ce-i ăla un bisturiu. Știu că are un mâner și o lamă care e ascuțită bine de tot. Pot să tai liniștit diverse chestii cu el, ba chiar și pe mine dacă nu sunt atent. Dar niciuna din cunoștințele astea nu mă transformă într-un chirurg. Îmi lipsesc cu desăvârșire anii de studiu într-ale anatomiei (nu mai spun de cei de practică) și n-ar fi deloc bine pentru cineva aflat la nevoie să fac eu pe chirurgul.

La fel e și cu creația vizuală. Degeaba cunoști la perfecție orice program dacă nu ai cunoștințe despre compoziție, culoare, ritm,  lumină, despre anatomie (cea artistică nu cea medicală, pentru chirurgi). După mine, acestea din urmă fac diferența între un maistru și un maestru.

Pe mine mă mai apucă când și când cheful de făcut ceva pe partea vizuală. În trecutul apropiat m-au acaparat fractalii și m-am jucat cu forme, culori și ritmuri. Adică am fost ușor abstract.

În trecutul și mai apropiat s-a insinuat o nevoie figurativă care se cerea manifestată în realitate. Iar figurativ vine de la figură, care înseamnă personaj, așa că anatomia are un rol important. Cum cunoștințele mele anatomice era mâncate rău de rugină, se impunea  să le împrospătez așa că, în paralel cu scufundările printre oase, mușchi și tendoane, am călărit de zor și tutoriale de „ZBrush 4”, care e PROGRAMUL atunci când e vorba de modelare organică.

Rezultatul explorărilor s-a concretizat mai jos, în punker-ul cu părul de foc și cu o poveste SF.

1000FINAL- def ©ED maxim

Dar care au fost pașii care m-au adus aici?

Vedem imediat!

În lumea noastră, multe origini încep cu… un ou.

Că e de crocodil, de struț sau un ovul, tot ou se cheamă că e, iar punker-ul meu nu putea să apară în lume decât dintr-unul, virtual în acest caz.

0Capture-0

ZBrush-ul manipulează și modifică geometria din spațiul virtual prin „brush”-uri, adică pensule. Fiecare pensulă are un efect specific, pe care utilizatorul îl poate modifica. Dintre multitudinea de brush-uri, am folosit majoritar „move„, „standard„, „claybuildup„, „claytubes„, „smooth„, „pinch” și aproape exclusiv așa cum vin ele cu programul. Sunt pictogramele din partea de jos a interfeței, unde le-am plasat pentru acces rapid.

Când abordezi o sculptură figurativă, indiferent că o faci cu lut în atelier sau în mediul virtual, abordarea e aceeași.

Mai întâi te ocupi de formele primare mari și proporțiile dintre ele, cum ar fi volumele capului, al trunchiului, a mâinilor și picioarelor. Peste acestea se așează formele secundare ale nasului, urechilor, buzelor etc. iar în final se abordează cele terțiare: detaliile fine de pori, riduri, cicatrici, alunițe, vene.

Da, știu că tendința naturală e să ajungi cât mai repede la nivelul terțiar de detaliu pentru care ZBrsush-ul e atât de cunoscut dar o sculptură nerezolvată la primele două niveluri, e una proastă indiferent de cât de mult e detaliată.

În ZBrush e bine să abordezi formele primare cu un numar mic de poligoane (fațetele cu care e construit modelul), cele secundare cu un număr mediu iar terțiarele cu suficient de multe, cât să redea cele mai fine detalii pe care le vrei pe model.

Niveluri rezolutie800

Urmând principiile de mai sus, am început modelarea personajului în poziție neutră ca să pot folosi funcția de oglindire („symmetry”) care duplichează perfect de-a lungul axei mediane acțiunile făcute pe o parte.

Modelare simetrica©

Capture-15

După ce am ajuns la acest stadiu mulțumitor, am început să lucrez la expresie și am ieșit din modul de simetrie pentru a conferi mai multă credibilitate personajului, căci în realitate nu există fețe perfect simetrice. Continuă lectura

Anunțuri

Fire Punk

(româna/english)

 

Nu știu cum e la voi dar la mine lucrurile se întâmplă ciclic. Cum de mult nu mi-am băgat mânuşițele să zăpăcesc niște poligoane în 3D-ul virtual, iată că s-a întors roata și exact asta am făcut în ultima vreme.

Mi-am pus la împrospătat cunoștințele ruginite de anatomie și pe cele de mult corodate într-ale „ZBrush”-ului și m-am pus serios pe treabă.

Așa a fost posibil să mă întâlnesc cu domnul Fire Punk.

1000FINAL- def ©ED maxim

Continuă lectura

Să-ndrăznim să luduim!

În viață nu e bine să stai pe loc. E indicat să mergi tot mai departe pentru că altfel te plictisești. Și te plafonezi.

Ai auzit de zona de confort? E acea zonă care conține activitățile pe care le faci fluierând, fără să-ți bați capul, pentru că deja le stăpânești cu măiestrie.

Faza e că dacă rămâi în zona asta, ajungi la o existență fără provocari și poți s-o dai într-un sictir grav. În afară de asta, ce se află acum în zona de confort, a fost la un moment dat o provocare pe care-ai înfruntat-o, ai îmblânzit-o și-ai introdus-o ceremonios în zona despre care  vorbesc. Și-ai crescut, ți-ai lărgit orizontul.

Și-a fost de bine, că nu putea să fie de rău.

Cel puțin așa văd lucrurile căci mie îmi place să încerc chestii noi între care se înscrie cu mare succes și „luduitul”.

Nu căuta cuvântul în vreun dicționar, că nu-l găsești. Dar există o origine pentru el Continuă lectura

Mie îmi place cu mult verde! Ţie?

Schwarzenneger, Chuck Norris, Van Damme, Bruce Lee, Jason Statham.

E cineva care nu știe despre cine vorbesc? Cei mai cei dintre cei mai tari, care mănâncă piatră dimineața, oțel la prânz, mestecă carbid seara și scuipă foc pe toate orificiile. La așa dietă, nu-i de mirare că pun la pământ întregi armate cu un șpagat și două lovituri de karate! Unii au salvat lumea de atâtea ori că orice nouă reușită intră la „nenumărate”.

E cineva mai tare ca ei? Se prea poate dar nu în filmele în care joacă ei rolul principal.

În ciuda acestor exponenți de fier-beton ai rasei umane, indiferent că evoluează pe ecran sau vorbim despre cei din viața reală, omul este o ființă fragilă. Învelișul exterior moale se zgârie sau se taie foarte ușor iar oasele rezistă și ele… până se rup.

Chiar dacă găsești oameni de la malul mării până în vârful munților și de la ecuator până spre poli, omul supraviețuiește într-un interval restrâns de temperatură. Fără măsuri și elemente de protecție, fără hrană și fără adăpost, nu ajunge să-și împrietenească pentru prea multă vreme umbra cu pământul.

Dar înainte de toate, ca să existe, omul trebuie să… Ia să văd, cine ghicește?

Ține-ți respirația!

Cât reușești? Un minut? Două?

Da: dacă aer nu e, nimic nu e! Dacă nu mai poți să respiri, viitorul tău luminos se reduce la minute. Sub cinci! Continuă lectura

Pădurile tăiate şi opace de la IQads

V-am spus că m-am băgat şi eu la concursul de afişe „Opriţi distrugerea pădurilor” al celor de la IQuads?

Ei bine, s-a terminat! Aseară, în jur de orele zece în noapte au afişat într-un final şi lista cu câştigătorii, fără să se gândească că unii poate au probleme cu inima. Probabil că ştiau rezulatele de o grămadă de vreme dar s-or fi gândit că niciodată nu strică nişte accesări în plus pe site, nu? 🙂

Că numai eu am intrat de nenumărate ori pe pagină de dimineaţă până seara şi ca mine sigur au fost mai mulţi dintre cei 59 de participanţi.

Dar emoţiile s-au încheiat şi… Continuă lectura

Reacţii meseriaşe!

Recunosc: îmi place verdele de mor!

Chiar şi verdele mucegaiului, atunci când îl văd pe vreo brânză franţuzească, împuţit de delicioasă. 😉

Dar nu verdele de pe brânză e reprezentativ pentru culoarea despre care vorbesc. Ci…

Hmm… oare despre ce verde crezi că e vorba? Hai, că ai trei încercări! 🙂

Să fie oare verdele semaforului?!

Să fie oare verdele unei sticle de bere?!

Sau o fi vorba de verdele ochilor unei fete frumoase?!

Ei bine, nu! Bineînţeles că niciuna dintre variante nu e cea corectă. Surpriză surprinzătoare!

Hai să nu te mai ţin pe jar şi să zic de-a dreptul: e vorba despre verdele vegetaţiei în general şi al copacilor în mod special.

Nu te-aşteptai la asta, nu-i aşa?! 😀

Şi acum, că e clar despre ce verde-i vorba nu cred că e o mare surpriză că-mi place natura în general şi pădurile în mod special.

Aşa că atunci când am auzit de concursul de  cu tema “Opriți distrugerea pădurilor”, era exclus să nu mă bag.

Tema mi s-a părut excelentă pentru că e foarte actuală dacă mă gândesc la  defrişările masive făcute în ultima vreme sălbatic şi fără cap, nu numai la noi în ţară, dar peste tot în lume. Sunt atâtea ştiri la toate televiziunile despre alunecări de teren, despre secetă sau inundaţii şi multe dintre aceste fenomene sunt legate de dispariţia brutală a pădurilor care nu mai fixează solul şi nu mai reglează microclimatul zonelor din care au dispărut.

Parcă toată lumea şi-a pus ochelari de cal şi nimeni nu vede mai departe de banii pe care ies din exploatarea lemnului. Se ştie că banu-i ochiul dracului, dar să te orbească în aşa hal încât să nu vezi că dacă tai pădurea fără nicio reţinere practic îţi tai singur craca de sub picioare, mi se pare de-a dreptul incredibil!

Şi hai că poate celor care se îmbogăţesc de pe urma tăierii pădurilor li se rupe de restul lumii, dar sigur au şi ei copii. Să fie oare toţi atât de haini încât să ignore cu bună ştiinţă că ei taie viitorul propriilor odrasle?

Mobilizat fiind, m-am concentrat intens, mi-am terorizat şi mi-am biciuit neuronul până a venit ideea. Adică IDEEA, că fiecare poate să participe cu o singură lucrare în competiţie.

Am început să sap 123RF-ul după imagini, am găsit unele potrivite, mi-am adaptat ideea la ele şi a ieşit ce se vede.

Eugen Demeterca

Continuă lectura

Formula frumuseţii

-Cui nu-i place matematica???

(Pleosc! Bang! Fleoşc! Buf! Trosc!)

-GATA!!! GATA!!! NU MAI ARUNCAŢI! AM ÎNŢELES!!! Nu toată lumea visează matematică după ce se culcă! Sau înainte!

Nici măcar eu!

Deşi trebuie să recunosc că mie îmi place matematica. Dar cu moderaţie, la un nivel uman. Adică la nivel de liceu cu profil “uman”. Că doar d-aia am ales-o ca probă la bac şi-am mai luat şi zece pe deasupra. Singurul pe lângă cel de la sport.

Dar dacă e să vorbesc despre matematica dintr-un liceu de “real”, îmi prind urechile. Cred că mi-ar fi mai uşor să pricep chineza sau japoneza. Şi-n afară de asta, eu sunt un tip cu “scăpări” creative, mai ales când e vorba de partea vizuală. Iar matematica e la fel de bogată în direcţia asta ca ploaia în deşertul Gobi.

Aşa că am fost chiar mulţumit când n-am avut plăcerea să ne continuam relaţia şi la facultate.

Dar viaţa este minunată şi are multe aspecte. Mai oferă şi multe surprize.

La un moment dat mi-a ajuns sub ochi ceva care m-a siderat.

z(n+1) = z(n)^a + c*z(n)^b + p*z(n-1)

Priviţi cu atenţie! Nu-i aşa că-i minunat de frumoasă?

(Fleoşc! Pleosc! Buf! Bang! Trosc!)

-AOLEU!!! NU IAR!!! NU MAI ARUNCAŢI!!! AM GREŞIT!!! Altceva voiam să arăt! De fapt acelaşi lucru dar în altă formă…

Phoenix (Julia)P

Ei, acum să vă aud!

Da! E incredibil! Într-adevăr, formula (care mi-a diversificat culoarea hainelor) face imaginea de mai sus! Continuă lectura

VOTAT!

Lucrurile bune se întâmplă pe neașteptate!

Şi sunt absolut convins că sunteţi de acord cu mine. Nu se poate să n-o fi „păţit” măcar o dată.

E suficient doar să mă gândesc cum am intrat eu în maratonul SuperBlog 2014: m-am întâlnit absolut  întâmplător cu Irina, partener media SuperBlog, la serviciu.

-Salut!

-Salut!

Şi numa’ ce-a început să se învârtă în jurul meu. M-am uitat și eu la ea, fără să înţeleg. Când a ajuns iar în faţa mea, mi-a zis:

-Auzi? Tot ai tu idei și ești creativ… De ce nu te înscrii la SuperBlog 2014? Eu am participat de două ori… Hai că e tare mișto! Şi azi e ultima zi de înscrieri…

-Şi ţi-ai dat seama că sunt creativ și am idei doar după o tură în jurul meu?

O umflă râsul. Continuă lectura

(ON sau OFF) line?

Omul este, prin definiție, o fiinţă socială.

Pădurile tăiate pentru hârtia tratatelor care confirmă acest lucru stau mărturie în acest sens. Dar nu cred că e neapărată nevoie de aceste tratate pentru ca cineva să-și dea seama de asta: e un adevăr pe care-l știm, mai mult sau mai puţin conștient, fiecare dintre noi.

Omul luat ca individ, mai ales comparat cu alte animale, nu prea impresionează. Nu e nici cel mai mare, nici cel mai tare, nici cel mai rezistent, nici cel mai rapid. De unul singur n-ar putea face mare lucru. A realizat asta încă de când era maimuţă și s-a adunat în grupuri pentru a-și spori șansele de supravieţuire. Continuă lectura