Creta: privire de vacanţă

Iarna, pe frig şi pe zăpadă, toată lumea aşteaptă vara.

Când vine (în sfârşit) vara, n-ai spune că cineva abia o aştepta la cum aleargă toţi, ca potârnichile speriate, în căutarea unei adieri de aer condiţionat, cât de mici. Căci (mare surpriză!) când apare susnumita vară, vine cu tot cu căldura care, adevărat, e foarte prietenoasă până pe la 25-26 de grade celsius. După pragul ăsta, ei bine… lucrurile se complică peste tot dar mai ales în oraşe, unde tabla încinsă şi asfaltul fierbine o fac să capăte puteri de supererou. Negativ! Căci, cu cât e mare plusul de la gradele celsius, cu atât căldura devine mai negativă. Ce paradox, nu?

Dar toţi ştim asta şi fiecare dintre noi facem faţă (sau spate) cum putem. Unii, după cum spuneam, caută aerul condiţionat ca pe sfântul Graal, alţii… schimbă căldura noastră pe căldura lor!

Care-s ăia care au altfel de căldură decât a noastră?

Ei bine, la fiecare după preferinţe şi după buget.

De ce spun asta? Pentru că vara vine şi concediul şi poţi să pleci la oricare altă căldură, cât te ţine buzunarul!

Cum pe termen lung eu mă-nţeleg şi nu prea cu aerul condiţionat, pentru concediul de anul trecut m-am îndreptat spre o altă căldură, cea cu aromă de tzatziki insular.

Din charter-ul pentru Creta m-am bucurat de peisajele cu o perspectivă pe care doar avionul o poate da. Prin ţară pe la noi şi pe lângă, verdele nu mai ştia câte nuanţe să scoată pentru impresionarea ochilor din văzduh.

P8032033

P8032035

P8032037

 

P8032038

Cu cât ne apropiam de destinaţia noastră, spre sud, vocea verde era din ce în ce mai subţirică, fiind întrecută de prezenţa tot mai puternică a diverselor nuanţe de maro  şi ocru.

P7271440P7271443

Da, schimbarea tipului de căldură e cât se poate de evidentă de sus!

La ieşirea de pe aeroportul din Heraklion, capitala Cretei, ne-am întâlnit cu reprezentanta agenţiei de turism care ne-a spus că din greșeală, rezervările erau mai multe decât camerele din hotelul „Thalia” unde aveam cazarea și ne-a convins să ne mutăm la altul.

În autocarul care ne ducea spre Hersonissos, după ce Elena a avut o discuție cu o prietenă de la o agenție de turism, am ajuns la concluzia că nu degeaba „Thalia”, renovat de curând, era suprarezervat și-n partea cealaltă mai erau locuri. Aşa că ne-am răzgândit cu al doilea hotel și-am rămas la prima alegere. Pentru că într-adevăr o îmbârligaseră cu rezervările , cei de la „Thalia” ne-au cazat două nopți la un hotel apropiat, „Glaros Beach”, de patru stele și un pic mai aproape de mare.

Concluzia?

Dacă mergi în Grecia, ți-ai căutat și ți-ai găsit o cazare care ți-a plăcut, n-o schimba pentru nimic în lume, că pierzi! Mie mi-a plăcut mult mai mult hotelul „Thalia” de trei stele decât „Glaros Beach”, care avea patru.

Odată rezolvată cazarea, ne-am pus pe explorat împrejurimile, să vedem de ce ne-am mişculat până acolo.

Grecii sunt mândri de țara lor. Altfel nu pot să explic prezența steagului național în multele locuri în care l-am văzut. În destule țări din lumea asta e cumva normal să-l vezi pe stradă, pe la magazine și hoteluri. Dar grecii merg și mai departe!

P7271459

Acolo am luat primul contact cu Mediterana grecilor și mi se pare definitoriu pentru Creta cu care m-am întâlnit.

De ce? Continuă lectura

Anunțuri

Prima evadare… înainte de „Prima Evadare”

Titlul se traduce așa: cum n-o să merg azi (da, deja e azi!) la deja celebra competiție anuală de ciclism offroad „Prima Evadare”, mi-am spus că totuși n-ar fi rău să fur startul, să văd și eu cum e. Asta pentru că până acum am „încercat” competiția doar din poveștile altora.

Așa am apelat la Sorin Buică, fost și actual concurent, care, ca orice prieten de nădejde, nu m-a lăsat cu ochii-n soare și a fost de acord să facă pe ghidul.

„Relaxat și nu toată tura”, m-a pus în temă de la început, ca să mai rămână cu zeamă în el și pentru competiția propriu-zisă. Cum pe mine oricum nu mă-nghesuie vitezele superluminice când mă dau pe coclauri, n-am putut decât să mă bucur.

Așa ne-am întâlnit  ieri, sâmbătă dimineață, printre promisiuni nehotărîte de ploaie, la începutul traseului.

Prima porțiune, cea de șosea, n-a presupus niciun fel de dificultate pentru viteza relaxată la care-am dat-o cauciucurilor spre mestecat.

În porțiunea urmatoare, în padurea Băneasa treaba s-a umezit suficient cât să ne sporim valoarea cu niște namol, nu neapărat terapeutic. Totuși, „Când la stânga, când la dreapta/Uite-așa se joacă roata”, am trecut pe lângă majorietatea porțiunilor în stare lichidă fără mari bătăi de cap. Și chiar prin ele.

Bineînțeles că haiducul care desparte apa ca Moise e Sorin, care a prelevat cu ocazia asta toate datele de temperatură, compoziție a apei și coeficient de lipire al nămolului pentru trecerea din timpul concursului. Mai bine să știe decât să nu, așa-i?!

Pe de alta parte, dacă atunci când se merge între prieteni pământul înfrățit cu apa nu ridică mari probleme, în condiții de concurs lucrurile s-ar putea să stea ușor altfel și noroiul să fie „gătit” de primii concurenți atât cât să nu-l poată mesteca ușor cei care vin după ei. Dar se va vedea după ora de start.

Pe principiul că după întuneric mai vine și lumina, din pădurea prin care se plimba și-un Renault într-o prospecție (cred), am văzut luminița pajiştii care urmează imediat după.

P1020563

Continuă lectura

Galben, cu zbor şi zmee!

A plecat și toată lumea a răsuflat ușurată.

Gata, am scăpat, putem să ne mișcăm mai cu talent!

Era mai multă lumină, au apărut mai multe zâmbete, lucrurile erau așa cum trebuiau să fie.

Dar a fost numai o manevră de inducere în eroare! A plecat doar ca să revină când nimeni nu se mai aștepta, să lovească prin surprindere.

Perfidie!

Și-a revenit cătrănită rău, neagră-mov de supărare!

De ce?

Nimeni nu știe dar ne-a ascuns soarele, ne-a răcit, ne-a plouat, ba chiar a dat în noi și cu ninsoare preț de toată săptămâna trecută! Și asta în aprilie, după ce toată lumea îngropase hainele groase și aruncase cât colo cauciucurile de iarnă. O săptămână întreagă am căutat să părăsim cât mai puțin acoperișul de deasupra capului și-am devenit ușor mai palizi.

Dar tot ce începe, bun sau rău, se mai și termină! Așa a venit dimineața de sâmbătă cu un soare care rânjea cu-o gură până la urechi și încerca din răsputeri să ne încălzească chiar dacă nu era încă în deplinătatea puterilor și nu reușea să înfrângă definitiv și irevocabil răcoarea nopții.

Cum eu aveam de ceva vreme mâncărimi la roți, a fost momentul perfect să le scarpin și-am ales s-o fac prin sate de câmpie, la evenimentul organizat de Iulian Ene.

Pe principiul că „marile spirite gândesc la fel”, ne-am adunat vreo câteva zeci de ciclişti la locul de întâlnire de la Arcul de Triumf, de unde-am plecat cu mic, cu mare, să lăsăm ușurel în spate betonul și sticla orașului.

P4200914

De la înțepeneala liniilor citadine am ajuns destul de repede la curgerea mlădioasă a curbelor vegetației de pe câmpuri și-am debarcat acolo cu arme și bagaje.

Locul în care ne-am oprit n-a fost deloc întâmplător. Chiar dacă unii merg pe pe bicicletă de parcă zboară, adevăratul zbor e fără roți și acolo am putut vedea exact cum se face.

P4200928P4200936P4200942P4200943

Continuă lectura

Ziua premierelor

 

Sâmbăta care tocmai a trecut, a fost pentru mine o zi a premierelor.

De când m-am combinat cu Trek-ul, zvârluga de cursieră, tot căutam prilej s-o scot în lume la o treabă serioasă, să vedem cum ne place.

Ei bine, sâmbătă s-au aliniat planetele și-am ieșit dimineața din casă la o propunere de traseu de vreo 95 de kilometri. Zvârluga a fost de acord, ba chiar mi s-a părut că tremură de o uşoară nerăbdare, care s-a manifestat într-un elan avântat de la prima atingere a asfaltului.

La locul de întâlnire de la Izvor, Florin Năstasă, organizatorul turei, ne-a făcut indecenta propunere de a merge pe un cu totul alt traseu decât cel propus, din motive de unire cu o altă gașcă de ciclişti și de pedalat până la Hereşti în scopul observării unor obiceiuri de Florii.

Cum turele velo sunt pentru mine atât prilej de relaxare prin efort fizic cât și potențiale ocazii de capturat imagini după sufletul meu, mi-a convenit chiar mai tare noua propunere, traseul fiind în continuare numai pe șosea, după cum cerea hotărât noua mea prietenă cu roți subțiri.

Zis și făcut!

Ne-am întâlnit în Berceni cu grupul Magdei (care s-a dovedit a fi foarte pasionată de fotografie) și-am purces voiniceşte să luăm în piept drumul până la Hereşti, la festivalul „Mugurel de sălcioară”.

20170408_15005020170408_15115420170408_13434420170408_13434520170408_134348

Continuă lectura

Making of „Fire Punk” sau: cum ajungi de la „ou”, la ilustraţie

În general, multe lucruri în viaţa asta sunt simple. Asta până te apuci să le faci şi atunci devin rapid complexe şi prezintă multe aspecte.

Aşa e şi cu grafica digitală, fie ea în două ori trei dimensiuni.

Sunt destui de mulţi care consideră că, dacă nu-i pe hârtie sau pe pânză, o lucrare vizuală pe calculator se face foarte uşor şi super-iute.

Ei bine, chiar aşa e!

Doar că e valabil pentru puţine cazuri şi pentru chestii simple. Altfel, ce pare complicat, chiar e. Ba chiar şi multe chestii care par simple, de fapt sunt complicate.

Ca să faci orice într-un program de grafică pe calculator, mai întâi trebuie să-l cunoști, să știi ce face. Iar orice program în care poți obține ceva ca lumea e… de-a dreptul complex!

E cineva care n-a auzit de Photoshop măcar o dată-n viaţă?

Am văzut la moment dat, undeva pe net, un articol care spunea că sunt mai mult de 500 de acţiuni pe care le poţi face in program. Dacă pun la socoteală şi faptul că ordinea operaţiunilor contează enorm pentru ceea ce obţii la final, ajung spre o infinitate de posibilităţi.

Mie-mi place să cred că ştiu câte ceva despre Photoshop dar în niciun caz nu pot spune că am aflat tot ce poate face. Tot timpul mai dau peste ceva nou.

Iar Photoshopul e un program dedicat pentru grafica 2D. Când e vorba despre cele 3D, complexitatea creşte abrupt. Aruncaţi-vă niţel un ochi spre 3DMax, Maya sau Zbrush ca să vedeţi dacă am dreptate.

Concluzia?

Dacă vrei să obţii ceva rezultate mulțumitoare de la orice program, trebuie să treci dincolo de simpla amiciție cu el, să te familiarizezi bine cu modul de lucru, cu interfața și comenzile.

Dar asta nu-i suficient!

Indiferent cât de bine cunoști orice program, asta nu înseamană c-o să ajungi obligatoriu la nişte rezulatate WOW!

Programele respective sunt, în esenţă, nişte unelte adică nişte pensule sau nişte dălţi, ușor mai complicate. Chiar dacă știi ce fac, nu înseamnă că le și folosești competent.

De exemplu, ca mai toată lumea, eu știu ce-i ăla un bisturiu. Știu că are un mâner și o lamă care e ascuțită bine de tot. Pot să tai liniștit diverse chestii cu el, ba chiar și pe mine dacă nu sunt atent. Dar niciuna din cunoștințele astea nu mă transformă într-un chirurg. Îmi lipsesc cu desăvârșire anii de studiu într-ale anatomiei (nu mai spun de cei de practică) și n-ar fi deloc bine pentru cineva aflat la nevoie să fac eu pe chirurgul.

La fel e și cu creația vizuală. Degeaba cunoști la perfecție orice program dacă nu ai cunoștințe despre compoziție, culoare, ritm,  lumină, despre anatomie (cea artistică nu cea medicală, pentru chirurgi). După mine, acestea din urmă fac diferența între un maistru și un maestru.

Pe mine mă mai apucă când și când cheful de făcut ceva pe partea vizuală. În trecutul apropiat m-au acaparat fractalii și m-am jucat cu forme, culori și ritmuri. Adică am fost ușor abstract.

În trecutul și mai apropiat s-a insinuat o nevoie figurativă care se cerea manifestată în realitate. Iar figurativ vine de la figură, care înseamnă personaj, așa că anatomia are un rol important. Cum cunoștințele mele anatomice era mâncate rău de rugină, se impunea  să le împrospătez așa că, în paralel cu scufundările printre oase, mușchi și tendoane, am călărit de zor și tutoriale de „ZBrush 4”, care e PROGRAMUL atunci când e vorba de modelare organică.

Rezultatul explorărilor s-a concretizat mai jos, în punker-ul cu părul de foc și cu o poveste SF.

1000FINAL- def ©ED maxim

Dar care au fost pașii care m-au adus aici?

Vedem imediat!

În lumea noastră, multe origini încep cu… un ou.

Că e de crocodil, de struț sau un ovul, tot ou se cheamă că e, iar punker-ul meu nu putea să apară în lume decât dintr-unul, virtual în acest caz.

0Capture-0

ZBrush-ul manipulează și modifică geometria din spațiul virtual prin „brush”-uri, adică pensule. Fiecare pensulă are un efect specific, pe care utilizatorul îl poate modifica. Dintre multitudinea de brush-uri, am folosit majoritar „move„, „standard„, „claybuildup„, „claytubes„, „smooth„, „pinch” și aproape exclusiv așa cum vin ele cu programul. Sunt pictogramele din partea de jos a interfeței, unde le-am plasat pentru acces rapid.

Când abordezi o sculptură figurativă, indiferent că o faci cu lut în atelier sau în mediul virtual, abordarea e aceeași.

Mai întâi te ocupi de formele primare mari și proporțiile dintre ele, cum ar fi volumele capului, al trunchiului, a mâinilor și picioarelor. Peste acestea se așează formele secundare ale nasului, urechilor, buzelor etc. iar în final se abordează cele terțiare: detaliile fine de pori, riduri, cicatrici, alunițe, vene.

Da, știu că tendința naturală e să ajungi cât mai repede la nivelul terțiar de detaliu pentru care ZBrsush-ul e atât de cunoscut dar o sculptură nerezolvată la primele două niveluri, e una proastă indiferent de cât de mult e detaliată.

În ZBrush e bine să abordezi formele primare cu un numar mic de poligoane (fațetele cu care e construit modelul), cele secundare cu un număr mediu iar terțiarele cu suficient de multe, cât să redea cele mai fine detalii pe care le vrei pe model.

Niveluri rezolutie800

Urmând principiile de mai sus, am început modelarea personajului în poziție neutră ca să pot folosi funcția de oglindire („symmetry”) care duplichează perfect de-a lungul axei mediane acțiunile făcute pe o parte.

Modelare simetrica©

Capture-15

După ce am ajuns la acest stadiu mulțumitor, am început să lucrez la expresie și am ieșit din modul de simetrie pentru a conferi mai multă credibilitate personajului, căci în realitate nu există fețe perfect simetrice. Continuă lectura

Fire Punk

(româna/english)

 

Nu știu cum e la voi dar la mine lucrurile se întâmplă ciclic. Cum de mult nu mi-am băgat mânuşițele să zăpăcesc niște poligoane în 3D-ul virtual, iată că s-a întors roata și exact asta am făcut în ultima vreme.

Mi-am pus la împrospătat cunoștințele ruginite de anatomie și pe cele de mult corodate într-ale „ZBrush”-ului și m-am pus serios pe treabă.

Așa a fost posibil să mă întâlnesc cu domnul Fire Punk.

1000FINAL- def ©ED maxim

Continuă lectura

Mișcarea și cuțitul

Lumea în care evoluăm zi de zi e o creație covârșitor artificială, plăsmuită de om ca să-și facă viața cât mai ușoră. Muncile care se întâmplă cu efort fizic în aer liber sau in interior sunt mult mai puține acum decât erau în erele mai primitive ale istoriei noastre.

Foarte multe dintre activitățile  moderne presupun statul pe scaun la birou,  în mașină sau aiurea, iar corpul uman n-a fost „desenat” să exceleze la asta. Iar combinația scaunului  cu abuzul  de mâncare și sedentarismul e de-a dreptul explozivă. Desigur, pentru sănătate!

Ia să văd, e cineva care n-a avut dureri de spate niciodată în viața lui?

Orice doctor îți va spune, dacă-l întrebi, că cea mai afectată de „rețeta” de mai sus e coloana vertebrală. Continuă lectura

Să-ndrăznim să luduim!

În viață nu e bine să stai pe loc. E indicat să mergi tot mai departe pentru că altfel te plictisești. Și te plafonezi.

Ai auzit de zona de confort? E acea zonă care conține activitățile pe care le faci fluierând, fără să-ți bați capul, pentru că deja le stăpânești cu măiestrie.

Faza e că dacă rămâi în zona asta, ajungi la o existență fără provocari și poți s-o dai într-un sictir grav. În afară de asta, ce se află acum în zona de confort, a fost la un moment dat o provocare pe care-ai înfruntat-o, ai îmblânzit-o și-ai introdus-o ceremonios în zona despre care  vorbesc. Și-ai crescut, ți-ai lărgit orizontul.

Și-a fost de bine, că nu putea să fie de rău.

Cel puțin așa văd lucrurile căci mie îmi place să încerc chestii noi între care se înscrie cu mare succes și „luduitul”.

Nu căuta cuvântul în vreun dicționar, că nu-l găsești. Dar există o origine pentru el Continuă lectura

Clădirile sunt vii!

Casa Poporului.

Untold.

Ateneul.

Cercul Militar.

 

Hmmm… oare le-am pomenit una după alta pentru că le leagă ceva comun?

Știe cineva? Nimeni… ? Nimic… ?

Cum sunt un suflet milos, nu mă lasă corasonul şi dau indicii.

20161102_145558

Mda, nu e vorba de „ceva”, ci de „cineva”!

Cine sunt băieţii? Nu-i ştie nimeni?

Aaa, vă rog să mă scuzaţi, nu mi-am dat seama că am pus o imagine cam… imaginativă!

Nu disperaţi, mai am:

20161102_145607

Nici acum nu-i recunoaşte nimeni?

20161102_145616

Dar acum?

Dacă răspunsul e în continuare „nu”, staţi liniştiţi. Dacă nu sunteţi în cercul lor de prieteni, nici n-aveţi de unde să-i ştiţi.

De fapt… se prea poate să greşesc! E foarte posibil să-i cunoaşteţi prin ce au făcut şi fac în continuare.

Adică… ce?!

Adică… tobele vă rog…

„PROIECŢIE ARHITECTURALĂ”!

Sau, în engleză „ARCHITECTURAL MAPPING”, „VIDEOMAPPING”  . Continuă lectura

Mie îmi place cu mult verde! Ţie?

Schwarzenneger, Chuck Norris, Van Damme, Bruce Lee, Jason Statham.

E cineva care nu știe despre cine vorbesc? Cei mai cei dintre cei mai tari, care mănâncă piatră dimineața, oțel la prânz, mestecă carbid seara și scuipă foc pe toate orificiile. La așa dietă, nu-i de mirare că pun la pământ întregi armate cu un șpagat și două lovituri de karate! Unii au salvat lumea de atâtea ori că orice nouă reușită intră la „nenumărate”.

E cineva mai tare ca ei? Se prea poate dar nu în filmele în care joacă ei rolul principal.

În ciuda acestor exponenți de fier-beton ai rasei umane, indiferent că evoluează pe ecran sau vorbim despre cei din viața reală, omul este o ființă fragilă. Învelișul exterior moale se zgârie sau se taie foarte ușor iar oasele rezistă și ele… până se rup.

Chiar dacă găsești oameni de la malul mării până în vârful munților și de la ecuator până spre poli, omul supraviețuiește într-un interval restrâns de temperatură. Fără măsuri și elemente de protecție, fără hrană și fără adăpost, nu ajunge să-și împrietenească pentru prea multă vreme umbra cu pământul.

Dar înainte de toate, ca să existe, omul trebuie să… Ia să văd, cine ghicește?

Ține-ți respirația!

Cât reușești? Un minut? Două?

Da: dacă aer nu e, nimic nu e! Dacă nu mai poți să respiri, viitorul tău luminos se reduce la minute. Sub cinci! Continuă lectura